Panourile fotovoltaice, la mare căutare şi la noi

Energia solară joacă un rol din ce în ce mai important în acoperirea nevoilor energetice globale, dar ca orice altă sursă de energie regenerabilă,...

De anul acesta preţul termosistemelor se poate dubla

Compania AdePlast a anunţat astăzi, printr-o scrisoare deschisă, că din 2018 există posibilitatea ca termosistemele cu polistiren să fie interzise, fiind înlocuite cu materiale...

Metoda naturală pentru vopsit ouăle de Paști, fără chimicale

Mai este mai puțin de o lună până la sărbătoare de Paști, iar vopsitul ouălor  face parte din activitățile specifice acestei perioade. Dacă vreti...
copii

Încep înscrierile la clasa pregătitoare

Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în acest an, până la data de 31 august inclusiv, au obligația de a înscrie...

Busuiocul – planta fermecată din grădina bunicii

Din casa bunicilor, pȃnă în aranjamentele florale moderne și săpunuri handmade, busuiocul a fost și este una dintre plantele cele mai prezente în viața...

Compania AdePlast a realizat un test cu foc deschis aplicat termosistemului cu polistiren

Compania AdePlast  a realizat recent un test în Ungaria, în cadrul  Institutului Maghiar de Încercări (EMI), pentru a clasifica reacția la foc a termosistemului. Testul...

8 sfaturi despre cum putem ajuta animalele pe timp de iarnă

Aproape de noi trăiesc o mulţime de animale, pe unele le vedem, altele se strecoară neobservate. Sunt specii care s-au adaptat la viaţa lângă...

Cât “costă” un elev în țările europene și în România

Costul standard anual pentru un elev în România este de 3.740 lei, acesta fiind majorat luna acesta de la 3.043 lei. Chiar şi în...

Outlander cu transmisie automată – maşina femeilor puternice

Ei, dragelor, ghiciţi: ce e mare, are vreo 150 de cai (la 3.500 de ture) şi e de la Mitsubishi? Outlander. O maşină în...
elevi-tren-gratuit-ministru-1-februarie

Se mai „taie” din generozitatea privind transportul feroviar gratuit pentru studenți

La nici o lună de la intrarea în vigoare a ordonanței privind gratuitatea transportului feroviar pentru studenți, miercuri Comisia de buget din Senat a...

Ultimele ştiri