Cu toții știm, cei interesați de cum merge treaba în țara asta, că Daddy al Camerei Deputaților și al PSD este un infractor. Poate fi numit fără rezerve așa, infractor, pentru că a fost condamnat pentru furt. Nu de bani, pentru moment, ci de voturi.
Practic, Daddy s-a pișat pe ea de democrație. Asta, condamnarea pare că l-a călit, l-a întărit.
Oricum, un om puternic, Daddy Dragneo, ‘o’-ul este prezent în numele său pentru că se pare că-i place portugheza braziliană, nu s-a clintit nici când RISE Project a demarat seria de dezvăluiri despre afacerile sale din Brazilia. Afaceri anchetate acum de procurorii brazilieni.
Nici chiar când am aflat, opinia publică pentru că el știa, că fiul său a reușit să cumpere o întreagă fermă de porci cu doar 500 de lei.
S-a supărat foc când cei de la RISE Project l-au prins cu iubita în Brazilia. Și s-a supărat așa de tare că le-a trimis celor de la RISE un mesaj prin care-i amenință cu tribunalul pentru că i-au încălcat dreptul la intimitate.
Coincidență sau nu…
Citiți și Dragniada: ANAF-ul a mers în „vizită„ la jurnaliștii „Rise Project” înainte de apariția unei anchete
Control la organizația jurnalistică Rise Project. Inspecția antifraudă de la ANAF a venit în control astăzi la Rise, la doar câteva zile după ce platforma a publicat o anchetă despre legăturile lui Liviu Dragnea, șeful PSD, din Brazilia, și chiar în ziua în care Rise anunța alte dezvăluiri despre Liviu Dragnea.
Conform RISE, care a postat informația pe pagina de Facebook, Florin Tunaru, vicepreședinte ANAF, a fost trezorierul PSD Teleorman și asociat în Fundația pentru Politici Social Democrate cu Liviu Dragnea.
Ce bivol! Puternic ca un bivol, doar a mișcat un întreg partid și ani la rând un județ, dar lipsit de viziune când l-au supărat cu dezvăluirile despre iubita sa.
Acum, cu relația revelată în fața lumii, Dragneo se simte, probabil, obligat să o și oficializeze. Și cum e adeptul familiei tradiționale, Dragneo cam trebuie să se ducă la un preot. Dar el nu prea vrea…
Ce, Dragneo, ți-e rușine cu fata?