Daea despre depistarea unui eventual „dublu standard”: Nu căutăm greșeli, ci vrem să descoperim realitatea

Informateca

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că a trimis o scrisoare omologilor din cinci state europene – Germania, Italia, Belgia, Olanda și Franța – pentru a avea acordul de a preleva probe pe alimente similare cu cele care se comercializează în România, în condițiile în care „nu te poți duce cu sacoșa în magazin”, iar ulterior să poată fi făcute analize comparative pentru depistarea unui eventual „dublu standard” în privința calității alimentelor produse în vestul Europei.

Daea așteaptă răspunsul oficialilor din cele cinci țări, urmând ca apoi printr-o procedură de comun acord, să fie prelevate probe conform actelor normative și mai apoi interpretate, a declarat ministrul Agriculturii, într-o conferință de presă.

„Eu nu mă duc să cumpăr din Franța și să compar cu un produs din România și nu dau răspunsuri emoționale și nici exagerate. Aici nu e joacă, nu te duci cu sacoșa în magazin, pentru că nu poți să faci nicio dovadă. Aici nu punem instituțiile statului într-o situație în care nu ai răspunsuri. Nu suntem aventurieri pe aici”, a susținut Daea.

Ministrul susține că nu poate spune dacă există și în România alimente de o calitate inferioară față de statele vestice din UE, subliniind că o comparație se face pe probe identice, „dacă au aceeași origine și aceeași distribuție în statele membre”.

Citește și: Prepeliţa japoneză

„Eu nu am spus că nu există un dublu standard, pentru că nu a făcut nimeni comparația. Eu o să o fac când am probe identice. Nu pot să compar un produs cu alt produs decât dacă are același furnizor, dacă are aceeași calitate, dacă este etichetat la fel. Într-un cuvânt nu poți să faci diferența decât dacă au aceeași origine și aceeași distribuție în statele membre. (…) După cum bine știți, nu fac speculații și nu dau răspunsuri emoționale, dau răspunsuri prin vocea specialiștilor. Avem acte normative și instituții ale statului care analizează până când au răspuns și iată acum avem un răspuns de etapă. Nu căutăm greșeli, ci vrem să descoperim realitatea și să o prezentăm ca atare”, a subliniat acesta.

Citeste si...  Leuşteanul – beneficiile unei plante magice care aduce noroc

Specialiștii MADR, ANSVSA și ANPC au prezentat luni rezultatele unor controale realizate în luna martie pe alimentele provenite din comerț intracomunitar, acestea fiind conforme din punct de vedere al calității pentru aproape toate categoriile de produse. Doar în cazul unei probe de miere din Franța, marca „Fleur de Miel”, au fost găsite depășiri cu 50% ale unui coeficient enzimatic, care nu produce efecte imediate asupra sănătății consumatorilor, ci o depreciere a calității produsului.

La începutul lunii martie, Slovacia și Ungaria au susținut că produsele alimentare vândute în Europa Centrală au o calitate inferioară comparativ cu produsele cu etichete similare comercializate în alte țări și au cerut, la un summit organizat pe 9 martie, ca Uniunea Europeană să denunțe acest dublu standard.

De asemenea, la finele lunii februarie, autoritățile de la Budapesta au criticat faptul că Nutella, băutura răcoritoare Coca Cola, ciocolata pudră Nesquick sau sosul de paste Knorr au o calitate inferioară în Ungaria comparativ cu Austria.

(0 vizualizari)

Post-ul Daea despre depistarea unui eventual „dublu standard”: Nu căutăm greșeli, ci vrem să descoperim realitatea apare prima dată în AgroTeca.
Sursa: Agroteca

Sursă foto: www.mediafax.ro


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *