Germanul Daum, hotărât să ne facă bine cu forța

Alexandru Ionescu

Germanul Cristoph Daum se comportă mai românește decât ne-am fi dorit. Hotărât să ne facă bine, chiar și cu forța, Daum anunță că refuză să demisioneze, chiar dacă rezultatele și jocul echipei nu-l susțin absolut deloc.  Nici măcar salariul „de mizerie”, cel mai mare încasat de un selecționer român, cel mai mic primit de el, nu-l determină să cedeze locul, omul are un plan, înțeles de foarte puțini, și se ține de el. Mâine, România va întâlni campioana Americii de Sud, Chile, și la cum joacă echipa națională, înfrângerea pare iminentă, dar cu siguranţă Daum are o explicaţie, nemţească, şi pentru aceasta.

„Nu vă pot garanta că vom juca ofensiv mâine. Nu am promis în momentul în care am fost numit că vom fi o echipă care atacă mereu. Am zis că îmi doresc asta. Am spus că ne dorim să atacăm și atunci când nu avem mingea. Mă gândesc la atac în ideea în care jucătorii să lupte să recupereze mingea. Am lucrat mult cu jucătorii. Dacă unul dintre ei crede că jucăm defensiv, ne punem la masă și discutăm. La toate discuțiile tactice cu ei, toți au fost de acord cu ce am pus la cale. Declarațiile făcute de jucători au fost la cald, acum cu siguranță niciunul nu ar mai fi spus că e deranjat de tactică. Și Nawalka (n.r. selecționerul Poloniei) mi-a zis că echipa sa a avut noroc pentru că nu a avut multe ocazii. La 0-1 nu am vrut să risc, pentru că nu pierdusem totul. Laturile pozitive de la meciul cu Polonia sunt că nu am renunțat niciodată. Am înscris la 0-3, ceea ce înseamnă că echipa a arătat bine fizic. Schimbarea antrenorului nu este o soluție acum. E ca și cum ai schimba căpitanul unui vas, în loc de cursul acestuia. Am făcut multe schimbări în jurul echipei naționale, dar încă nu se văd. Mă identific total cu acest proces, cred că avem nevoie de el pentru dezvoltarea echipei naționale. Dumneavoastră știți mai bine decât mine problemele fotbalului românesc. Am vorbit cu Prunea, cu Hagi, cu Lupescu. Toți mi-au zis că sunt multe probleme în fotbalul românesc. Dacă ați fi drepți și ați face o evaluare corectă, ați putea remarca faptul că acest proces este bun pentru viitorul fotbalul românesc. Dacă v-aș spune acum că vom câștiga toate partidele, ați avea garanția că ne calificăm la CM. Dar de unde să știm aceste lucruri acum? Trebuie să fim realiști! Vă asigur de faptul că e cel mai mic contract din cariera mea. L-am semnat pentru că am avut încredere în proiectul Federației. Am refuzat un contract cu 2 milioane de euro mai valoros. Îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce fac aici. Nu plec așa…”, a declarat Daum într-o conferinţă de presă citată de Gazeta Sporturilor.

Citeste si...  Dorinel Munteanu: „Jucăm la play-off! Vom fi o surpriză în campionat!” (AUDIO)

Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *