Fost membru al Consiliului General al CNATDCU care a decis că Victor Ponta a plagiat, preşedinte al Senatului Universităţii din Bucureşti, profesorul Marian Preda satirizează realitate politică jalnică.
„NUMAI PESEDIST SĂ NU FII ÎN ZILELE ASTEA!”
”Pesediștii cei ”mici”, ăia de jos, funcționarii de prin primării, lipitorii de afișe, șefii de scară sau de uliță, paznicii, șoferii și secretarele de la sediile de partid, propagandiștii de bodegă, sunt precum copiii care trec printr-un divorț al părinților ce s-a lăsat cu ceartă la stardă, cu păruială, cu ocări strigate prin tribunale; le e și ”năcaz”, le e și rușine, le e și teamă să n-o vadă rămasă șomeră pe ”mami” Grindy, să nu ajungă la pușcărie ”daddy”-Dragnea și, mai ales, le e teamă pentru ei, pentru viitorul lor și al fraților lor, pesediștii.
Cu cine să țină, pe cine să aleagă dacă îi întreabă și pe ei cineva?
***
”Așa, după inima mea – gândea micul pesedist- parcă m-aș duce cu ”mami” că pare mai blândă, mai cinstită, mai săracă; de 21 de ani a împărțit Grindy pâinea cu noi și nu ne-a părăsit niciodată. Dar dacă dă daddy șpaga cui știe el și câștigă și casa și conturile și toată averea, noi ce facem cu mami-Grindy rămasă pe drumuri? Să o luăm de la capăt și să strângem din nou oameni și voturi rugându-ne în stânga și-n dreapta și fiind la mila nemțului și a americanilor lui? Păi ar râde de noi dușmanii, amărâții ăia de colegi de serviciu ai părinților, ăia de pe parte dreaptă a străzii, Ludovic, Dacian, Nicușor , mocofanii ăia care sunt favoriții nemțului, că am ajuns noi mai rău decât ei!
Cu toată mila față de mami, parcă era mai bine cu daddy, așa venetic cum e, că el e mai șmecher și cu buzunarele doldora și mereu are gagici multe pe lângă el. Daddy nu le dă mulți bani; mai mult ne promite dar îi cam ține pentru el. Totuși, visăm frumos când ne promite și când am strâns voturi, în campanie, chiar i s-a mai făcut milă de noi și ne-a mai dat câte ceva…
Da’ dacă merg cu el și rămâne mami cu casa și cu iubitul ei de acum, Viorel? Că e și el șmecher chiar dacă nu are bani cât daddy și nici nu-și permite să facă vacanțele prin Brazilia, ca daddy, că el abia are bani de Turcia… Dacă Viorel nu ne mai primește pe urmă în casă pentru că am ținut cu daddy și nu cu el și cu mami? Fir-ar al dracu de neamt, că numa’ el cred că a băgat zâzanie la noi în casă!
Ce bine era pe vremea lu tataia Ionel și mamaia Adrian(a)! Era liniște în familie și nu râdeau dușmanii de noi! Și ei s-au certat dar nu s-au despărțit! Nu s-au dus prin tribunale șă-și împartă copiii și casele! Lui tataia Ion i-a ajuns că înainte se despărțise de prima lui nevastă, fesenista aia cu pulover dar fără gât, așa că a trecut peste supărare și a ținut familia unită!
Zilele astea mi-am adus aminte de nea Mărin, cel poreclit Târziul, un personaj dintr-o poezie superbă a lui Marin Sorescu, Rânduieli; că și el, ca și mine,
”…lăcrima sec pentru stricarea rânduielilor şi după cum citise el în
Norii de la cornul Caprii, nu era de-a bună.
Se-ntoarce lumea cu curu-n sus şi se scufundă pământul.
Casa lor bătrână (ca PSD-ul nostru), de moşneni domoli şi aşezaţi,
Intra încet în pământ.” ”
***
Ce făcuși mă, Liviule, mă, mai ieri câștigaseși la loterie și acum îți zornăie cătușele pe stradă, iți rămân „copiii” pe drumuri și plâng după tacsu-mare să se-ntoarcă la ei!!
P.S. Acest pamflet este inspirat de personaje re(a)le care își merită soarta. Eu deplâng doar soarta României aflată sub conducerea lor…”, spune profesorul Marian Preda.