Peste 25.000 de persoane au participat, luni, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, care se desfăşoară pe pietonalul Ştefan cel Mare, în faţa catedralei. Până acum, 120.000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva.
Slujba a fost oficiată, luni, de zeci de preoţi, în frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la evenimentul religios fiind prezenţi şi mai mulţi ierarhi din străinătate.Potrivit autorităţilor, la eveniment au asistat peste 25.000 de persoane, fiind cea mai mare afluenţă de oameni din ultimii ani.La slujbă sunt prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor ieşene, parlamentari şi şefi de instituţii.În zona centrală a Iaşiului au fost montate mai multe ecrane, astfel încât cei prezenţi să poată urmări Sfânta Liturghie.
Citește și: Dăncilă: președintele se află în conflict cu Constituția