4000 de angajaţi în noua fabrică Artic de la Găieşti

0

Grupul turc Arcelic, proprietarul fabricii Arctic Găieşti, se pregăteşte să demareze lucrările de construcţie a celei de-a doua fabrici din România, la Ulmi, judeţul Dâmboviţa. Ieri, în localitatea dâmboviţeană a avut loc o dezbatere publică privind investiţia estimată la aproximativ 100 milioane de euro a celor de la Arcelik, care vor să construiască acolo o fabrică de maşini de spălat rufe şi vase. Urmează ca primăria să acorde autorizaţia de construcţie, astfel încât producătorul să poată începe lucrările.

Lucrările ar putea începe la finele lunii viitoare sau în luna mai turcii de la Arcelik vor începe mai întâi să producă un anumit tip de electrocasnice, urmând ca proiectul să se extindă treptat pentru a include toate liniile prevăzute în proiect.
De altfel, compania Arctic SA a solicitat la finele anului trecut Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa un acord de mediu pentru proiectul de investiţii “unitate de producţíe pentru maşini de spălat rufe, depozit de produse finite, laboratoare, birouri, cantină, platforme acoperite, parcări tiruri şi autoturisme, cabină poartă şi clădiri conexe”.
Suprafaţa deţinută de companie pe care se va construi unitatea de producţie se întinde pe aproximativ 75 de hectare, iar investiţia este asigurată şi dintr-un ajutor de stat de la Guvernul Român. Din datele Ministerului de Finanţe, Arctic se afla în luna august anul trecut pe lista firmelor care investesc minimum 10 milioane de euro şi pentru care s-a acordat un ajutor de stat. Arctic SA a solicitat 163,2 milioane lei (36,2 milioane de euro).

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele