Amenajate judicious, apartamentele din perioada comunistă pot fi confortabile

0
17

Secretul constă în găsirea unor soluţii inteligente de utilare şi decorare, astfel încât spaţiul să fie funcţional, dar totodată aerisit, iar locuinţa să fie confortabilă.

Trucuri clasice

Printre soluţiile la care se poate apela la spaţiile mici se numără folosirea mobilierului modular şi multifuncțional, a oglinzilor, sticlei, în general precum şi a finisajelor lucioase. Renunţarea la uşi poate fi deasemenea o idee bună. Mobilierul trebuie să fie de dimensiuni mai mici şi mai degrabă funcţional şi în stil minimalist decât masiv şi încărcat. De exemplu, o idee este folosirea de scaune fără braţe.

Finisajele şi accesoriile sunt deasemenea foarte importante în amenajarea spaţiilor mici. Culorile fac un spaţiu să pară mai mare sau mai mic, mai larg sau mai îngust, mai luminos sau mai întunecat. De aceea, albul este cea mai indicată soluţie pentru zugrăvirea pereţilor. În general spaţiul nu trebuie încărcat. Este bine să se evite utilizarea de draperii precum şi a perdelelor din materiale grele, elegante dar pretenţioase. Este mai bine ca spaţiul să fie aerisit, cu imprimeuri care să dea senzaţia de proaspăt. Iluminatul trebuie să fie destul de puternic şi este bine a se evita zone întunecoase, mai slab iluminate iar decoraţiile să nu încarce spaţiul în mod suplimentar.

 

Dacă acestea sunt idei generale pentru amenajarea şi decorarea locuinţelor de dimensiuni mici, desigur că există trucuri şi ponturi pentru fiecare funcţiune în parte, de la living şi dormitor la  băi şi bucătării care reprezintă din acest punct de vedere probleme specifice. De interes special se pot bucura şi numai anumite funcţiuni ale locuinţei, care sunt caracterizate prin dimensiuni reduse. Exemplele includ holurile, balcoanele, terasele şi chiar grădinile de dimensiuni mici.

Apartamentele construite în timpul regimului comunist reprezintă ponderea cea mai mare din totalul locuinţelor din ţară. Chiar dacă prezintă un număr mai mare de camere, acestea au aceleaşi caracteristici specifice spaţiilor mici. În special bucătăriile şi băile (care ca urmare a modificării stilului de viaţă capătă în ultimul timp dimensiuni tot mai mari) sunt mici şi nefuncţionale, spaţiile de depozitare fiind deasemenea în suferinţă.

 

Citește și: Cum arată casa uimitoare care are acoperiș rotativ

 

Apartamentul de bloc pare a fi locuinţa perfectă pentru un cuplu tânăr, fără copii. Însă, pe masură ce familia se măreşte, apare o nouă problemă: lipsa spaţiului. Utilarea spaţiilor mici pare, la prima vedere, o corvoadă. Suprafaţa redusă este percepută ca un dezavantaj major, care reduce semnificativ posibilităţile de amenajare. Ideea este de a renunţa la modul de a utila locuinţele mici după aceleaşi reguli şi obiceiuri de amenajare a celor mari. Este important să fie găsite soluţii de amenajare adaptate spaţiului respectiv. Nu toate apartamentele mici de bloc au aceeaşi compartimentare, aceleasi dimensiuni ale ferestrelor sau aceeaşi orientare. Aceste detalii sunt importante în stabilirea paletei cromatice, în poziţionarea mobilierului sau a corpurilor de iluminat. De exemplu, chiar şi într-un apartament minuscul pot fi utilizate culori închise sau finisaje “hard” (piatra, cărămida etc.) dacă încăperile beneficiază de ferestre mari şi, prin urmare, de multă lumină naturală. În al doilea rând, trebuie luate în considerare necesităţile familiei şi stilul ei de viaţă. Dacă membri familiei dispun de foarte multe lucruri (cărţi, haine, încălţăminte etc.), planul de amenajare trebuie să porneasca de la conceperea a cât mai multe spaţii de depozitare. Acest lucru este valabil şi în ceea ce  priveşte gradul de utilizare a încăperilor.

În ceea ce priveşte apartamentele vechi se pot identifica anumite tipologii, ceea ce poate simplifica găsirea unor soluţii comunie privind mobilierul şi accesoriile.

 

 

 

 

Designer Iulia Iuga-Dohmen,  www.inspireddesign.ro

 

(0 vizualizari)

-apartamanetele

Post-ul Amenajate judicious, apartamentele din perioada comunistă pot fi confortabile apare prima dată în CasoTeca.


Sursa: Amenajate judicious, apartamentele din perioada comunistă pot fi confortabile

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele

*