Premierul italian Giuseppe Conte se pregăteşte să demisioneze - cu scopul de a forma un nou Guvern, care să fie…
Radu Mustăţea, fost preşedinte al Directoratului Astra Asigurări SA, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 4 ani, 8 luni…
Turismul îşi păstrează măsurile de protecţie, chiar dacă vaccinarea populaţiei va duce la o relaxare a măsurilor, arată touroperatorul IRI…
Bugetul României este sub o presiune foarte mare, în momentul de faţă, din cauza necesităţii de a ne încadra în…
A şasea tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 92.430 de doze, ajunge luni, în România, pe…
Cel mai nou smartphone Apple trebuie ţinut la o anumită distanţă de echipamentele medicale care pot fi perturbate de undele…
Israelul va interzice traficul aerian internaţional de pasageri, începând de luni seara, timp de o săptămână, în încercarea de a…
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine schimbarea metodei de predare din cea disciplinară în cea interdisciplinară. "Noi avem o predare disciplinară,…
Agenţia pentru Protecţia Mediului anunţă că, începând de vineri seară, în Bucureşti şi localităţile limitrofe s-au înregistrat creşteri importante ale…
Zeci de persoane au fost arestate, sâmbătă, în Rusia, cu ocazia manifestaţiilor organizate în întreaga ţară la apelul susţinătorilor lui…
Manifestările oficiale de la Iaşi dedicate aniversării Unirii Principatelor Române, programate duminică, se vor desfăşura într-un cadru restrâns, fără discursurile…
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Rusia cu privire la o serie de atrocităţi, acte de tortură şi…
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, că a încheiat un nou contract de sponsorizare cu PENNY, parte a companiei…
Celebrul Carnaval de la Rio de Janeiro, din Brazilia, a fost complet anulat în 2021 din cauza unui început lent…
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca, Anca Buzoianu a anunțat că s-a vaccinat anti-COVID-19. …