logo informateca logo informateca
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
InformatecaInformateca
Cauta...
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
Follow US
© 2024 Informateca.ro
InterneȘtiri

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: Nou contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale

Stefan Alexiu
Stefan Alexiu
29 iunie 2021
Share
SHARE

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, a declarat marţi că noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale prevede un pachet de prevenţie care are ca ţintă principală adulţii de peste 40 de ani.

 

Şeful CNAS a explicat că acest pachet va cuprinde trei consultaţii: una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului, a doua consultaţie prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc şi a treia consultaţie de monitorizare.

„Urmărim să facem paşi fermi către inversarea piramidei serviciilor de asistenţă medicală, în sensul creşterii ponderilor serviciilor acordate în segmentul de prespital. Vrem să creştem ponderea serviciilor acordate la nivelul medicinei primare şi al ambulatoriului de specialitate. Este vorba despre un pachet comprehensiv de prevenţie care are ca ţintă principală adulţii peste 40 de ani. Acest pachet cuprinde trei componente care sunt interdependente. Sunt de fapt trei consultaţii grupate. Prima consultaţie este una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului. A doua consultaţie este una prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc. A treia consultaţie este una de monitorizare. (…) Modul în care vor fi decontate aceste consultaţii este de aşa natură încât să stimuleze livrarea acestui pachet în întregul său”, a spus Gheorghe, într-o conferinţă de presă.

- Publicitate -

Adrian Gheorghe a afirmat că vor fi suplimentate sumele, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive „să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise de medic”.

Citește și Moștenirea PSD: Casa de Sănătate are întârzieri în decontarea concediilor medicale şi de maternitate şi de un an

„De asemenea, dacă medicul de familie va prescrie investigaţiile, de exemplu analize de laborator ca parte a evaluării pe care o face, aceste consultaţii vor fi decontate din fond peste valoarea de contract pe care o au furnizorii de paraclinice. Deci practic vor fi suplimentate sumele, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise medic”, a susţinut preşedintele CNAS.

Noul contract-cadru mai prevede că numărul de consultaţii la domiciliu acordate de medicii de familie va creşte la una pe lună în cazul pacienţilor cronici, faţă de patru pe an, câte sunt în prezent.

Totodată, pacienţii cu boli cronice pot beneficia de două consultaţii pe lună la medicul de familie pe perioada stării de alertă.

„O altă măsură priveşte lăuzele, care vor beneficia începând de la 1 iulie, pe lângă consultaţie la domiciliu la externarea din maternitate, care este prevăzută şi acum, vor beneficia în plus de o consultaţie la domiciliu la patru săptămâni de la naştere. (…) De asemenea, medicii de familie pot acorda noi servicii. Aceste servicii se referă la spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiuni arteriale timp de 24 de ore (monitorizare holter), măsurarea indicelui de presiune gleznă-braţ, precum şi efectuarea şi interpretarea electrocardiogramei pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate”, a spus Adrian Gheorghe.

- Publicitate -

Potrivit șefului Casei, pacienţii cu boli cronice pot beneficia în continuare de consultaţii la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii din alte specialităţi din ambulatoriul clinic.

Vezi și 3.000 de medici de familie încep vaccinarea

„Terapiile psihiatrice şi serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped pot fi acordate şi la distanţă. Îngrijirile paliative la domiciliu pot fi recomandate şi de medicii de familie aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. (…) Pentru consultaţii de distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii de specialitate din specialităţile clinice din ambulatoriu nu este necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Pe perioada stării de alertă, în care încă ne aflăm, nimic nu se schimbă practic. După încheierea stării de alertă, atunci când se va încheia, vor putea fi acordate în continuare consultaţii la distanţă pentru afecţiuni cronice şi boli cu potenţial endemo-epidemic”, a mai susţinut şeful CNAS.

Potrivit acestuia, o prevedere importantă se referă la pacienţii care au trecut prin infecţie cu noul coronavirus.

„Un punct important se referă la pacienţii care au trecut prin infecţia cu SARS-COV-2. Având în vedere efectele pe termen lung constatate la pacienţii infectaţi care au trecut prin boala COVID-19, în special la nivel pulmonar şi cardiac, medicii specialişti cardiologi şi pneumologi vor putea recomanda acestor pacienţi servicii conexe actului medical furnizate de fizioterapeuţi, precum şi de psihologi în specialitatea psihologie clinică-consiliere psihologică şi psihoterapie”, a mai arătat Adrian Gheorghe.

El a anunţat că de săptămâna viitoare va începe un proces de consultare cu toţi factorii din sănătate, urmând a se centraliza propuneri de „ajustare, modificare” a contactului-cadru pentru anii viitori.

„Vom primi aceste propuneri pa parcursul lunii iulie şi august, pentru ca începând cu luna septembrie să organizăm consultări tehnice şi grupuri de lucru care să lucreze pe marginea propunerilor pe care le primim în acest interval”, a declarat reprezentantul CNAS.

Etichete:acordarea asistenţei medicaleCasa Naţională de Asigurări de SănătateNou contract-cadru
Distribuie articol:
Facebook Whatsapp Whatsapp Email Copiaza linkul Print
Ad imageAd image
Publicitate
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image

Parteneri

  • CasoTeca
  • AgroTeca
  • Pedagoteca
  • Prescu.ro

Articole similare

InterneȘtiri

Rădulescu “Mitralieră” a fost trimis în judecată de procurorii DNA

Fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu “Mitralieră” a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru complicitate la abuz în serviciu…

4 Minute
Știri

Studiu: Care este frecvența apariției miocarditei la copii după vaccinarea anti-Covid

Autoritățile federale de reglementare din SUA analizează datele privind legătura dintre vaccinul Moderna împotriva coronavirusului și o problemă cardiacă rară…

4 Minute
InterneȘtiri

CCR-ul lui Dorneanu îi dă dreptate lui Iohannis: Sancționarea abuzului în serviciu „a fost nepermis de mult relaxată”

Prin modificările legislative referitoare la abuzul în serviciu, statul pierde pârghiile necesare pedepsirii corespunzătoare a acestei infracţiuni, se arată în…

3 Minute
Interne

Criza apei potabile din Prahova – Administraţia Naţională Apele Române recunoaşte că are „o parte de vină”

Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) recunoaşte că are „o parte de vină” în cazul crizei apei potabile din Prahova şi…

8 Minute
logo informateca logo informateca
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii
Info Utile
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii

Publicațiile


 

CasoTeca: CasoTeca | Noutati casa si gradina | Amenajari interioare si exterioare | Amenajari gradini | Informatii Utile Casa

PedagoTeca: Stiri educatie | Prescolari | Scolari | Universitar | Studii strainatate | Actualitate | Opinii

AgroTeca: AgroTeca | Noutati agricultura | Produse agricole | Utilaje agricole

InformaTeca: InformaTeca | Noutati online | Casa si Gradina | Educatie | Agricultura | Economie | Sport | Politica

Alte site-uri: PRescu.ro | MoneyBuzz.ro | CurierulNațional.ro | Goool.ro | SlatinaBuzz.ro

 

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?