Isărescu şi-a luat viteză: Avem un mandat nou, pregătirea României pentru aderarea la zona euro

0

Mugur Isărescu a afirmat, miercuri, după ce Parlamentul i-a aprobat un nou mandat, că actualul Consiliu de administraţie al BNR va depune ”toate eforturile” pentru îndeplinirea actualului mandat, dar are şi unul nou, de a pregăti România în vederea aderării la zona euro.

Plenul Senatului şi Camerei deputaţilor, reunit, miercuri, în şedinţă comună, a aprobat noua conducere a BNR. După şedinţă, Isărescu a afirmat că BNR are un nou mandat ambiţios, cu ”multe provocări”.”Cred că acest nou consiliu va depune toate eforturile, va depune întreaga capacitate profesională pentru îndeplinirea mandatului care îi este încredinţat. Mandatul nostru este stabilit de legile bancare, de legea Băncii Naţionale. Aş adăuga, aşa cum am spus şi în comisiile de specialitate, că avem şi un mandat nou, hotărât prin programul de aderare la zona euro, la care Banca Naţională, împreună cu Guvernul, cu reprezentanţii partidelor politice şi cu Academia Română, cu sprijinul Preşedinţiei, au lucrat. Acest mandat nou este pregătirea aderării României la zona euro. Avem un mandat ambiţios, cu multe provocări”, a spus guvernatorul.

Marţi, Isărescu a fost avizat favorabil de comisiile parlamentare de specialitate, cu unanimitate de voturi, pentru un nou mandat de guvernator.

Citește și: Liber pentru părinți dacă se închid școlile din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele