Delegaţia PSD la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, programate vineri, de la ora 11:00, a fost formată din vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Eugen Nicolicea şi din doi foşti deţinuţi politic care au fost închişi la Penitenciarul Aiud. Unul dintre cei doi disidenţi este însă Ioan Muntean, un infractor de drept comun recidivist, care a în anii ’80 a atacat un grănicer şi i-a luat pistolul mitralieră şi muniţia, potrivit G4Media.
Klaus Iohannis, către cei doi deţinuţi politic: „Mă bucur că v-au trimis pe dumneavoastră“.
„Revenim cu detalii privind aşa-zisele consultări de la Palatul Cotroceni referitoare la situaţia din justiţie şi vă reamintim, de asemenea, delegaţia Partidului Social Democrat: Domnul Eugen Nicolicea – Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnul Marin Iancu – Fost deţinut politic, Domnul Ioan Muntean – Fost deţinut politic”, anunţă PSD.
Conform PSD, Marin Iancu a fost deţinut politic la penitenciarul din Aiud timp de cinci ani şi patru luni şi, deşi îndeplinea condiţiile pentru a putea fi eliberat, procurorul Augustin Lazăr, pe atunci preşedinte al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată de la închisoarea din Aiud i-a refuzat de patru ori liberarea condiţionată.
„Mai exact, cazul domnului Marin Iancu a fost analizat de patru ori de către Comisia lui Lazar. Şi de fiecare dată s-a considerat că acesta nu poate fi pus în libertate, fiind amânat până când deţinutul politic şi-a ispăşit integral pedeapsa, deşi îndeplinea condiţiile legale pentru a putea fi eliberat. După ce şi-a ispăşit integral pedeapsa, generalul în rezervă Marin Iancu a trecut prin alte momente cumplite în ziua de 21 decembrie 1989, zi în care fiica cea mare a fost împuşcată. În timp ce protesta în stradă împreună cu fiica cea mică împotriva regimului comunist, a aflat că fiica cea mare a fost ucisă”, spun social-democraţii.
Ioan Muntean, de asemenea, a fost deţinut politic la penitenciarul din Aiud, Secţia 6-a Bis cu regim restrictiv, categoria deţinuţi politici extrem de periculoşi pentru statul comunist PCR, timp de şapte ani, iar Comisia condusă de Augustin Lazăr i-a respins de două ori liberarea, susţine PSD.
„După ce i-a făcut plângere lui Lazăr despre abuzurile din penitenciar, acesta i-a întocmit un raport de pedepsire şi l-a băgat zece zile la izolare”, afirmă PSD. „Cei doi eroi încarceraţi au trăit un calvar în penitenciarul din Aiud, le-au fost răpiţi ani din viaţă, ani petrecuţi în iadul condus de Lazăr”, conchid social-democraţii.
Ioan Muntean, omul care a acordat un interviu la Antena 3 în care a afirmat că ar fi fost abuzat de procurorul Augustin Lazăr în timpul detenţiei din anii ’80, a fost de fapt condamnat pentru tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În cadrul emisiunii de la televiziunea de ştiri, bărbatul a fost prezentat drept un erou, fost deţinut politic.
Citește și PSD îl face pe Augustin Lazăr “comunist”, după anunţul privind inculparea lui Ion Iliescu