Consilierul judeţean al PSD Timiş Mihai Ritivoiu a scris, într-o postare pe Facebook, că se deme că PSD va avea soarta ţărăniştilor.
Consilierul judeţean al PSD Timiş Mihai Ritivoiu spune că, în urma Comitetului Executiv de marţi seară, ”măcar ne-am pus în mişcare”.
”Un pas smucit, mai degrabă o împiedicare sau o împingere pe scări, asta a fost Comitetul Executiv al PSD de aseară. Măcar ne-am pus în mişcare. Dacă acest interimat va încuraja în următoarele două luni dezbaterile doctrinare, reaşezarea valorilor de stânga, selecţia de candidaţi viabili pentru alegerile de la anul, poate mai există o şansă. Altfel, cu actualele feţe palide înscăunate ieri, mă tem că vom avea soarta ţărăniştilor”, a scris Ritivoiu, potrivit news.ro. Consilierul judeţean al PSD Timiş Mihai Ritivoiu a mai criticat în termeni duri PSD, după rezultatul obţinut la alegerile prezidenţiale spunând că ”în locul lui Năstase, Geoană, Rus, Puşcaş îi avem pe Andruşcă – Marele Vulcanizator – Ministru al Economiei şi pe Caraşol – electrician cu diplomă de studii falsificată – director Transelectrica” şi a comparat PSD cu o ”balenă eşuată pe uscat”.
asa sa ajungeti, mafiotilor! sa nu mai auzim de voi in veci! ati distrus tara si nu meritati nici un respect de la poprul roman, agramatilor si hotilor ce sunteti! numai pt. voi, nimic pt. tara, fi-r-ati blestemati !