Seara de joi, 13 noiembrie, a transformat spațiul intim de la LinksPR, din Cotroceni, într-un adevărat laborator al emoției. Lansarea volumului „13 de mai multe ori”, semnat de Dan Octavian Nicolaie, a fost mai mult decât un eveniment literar – a fost o experiență multisenzorială construită din cuvinte, sunete și arome.
Încă de la intrare, atmosfera a avut ceva din eleganța caldă a unui salon artistic de altădată, unde oamenii nu vin doar să asculte, ci să participe. Invitații au umplut spațiul cu un murmur discret, acoperit din când în când de acordurile delicate ale violei Mădălinei Sima, care a oferit serii un timbru muzical aparte, tandru și profund. Muzica ei a însoțit lectura, legând poemele într-un fir continuu de vibrație și sensibilitate.
Volumul prezentat, o meditație poetică asupra timpului, memoriei și identității, a fost primit cu atenție aproape ritualică. Citirea fragmentelor a avut momente de tăcere densă, din acelea în care publicul respiră la unison cu autorul, iar emoțiile par să circule în cercuri concentrice prin încăpere. Multe priviri, multe zâmbete discrete, câteva oftaturi în surdină. Poezia și-a făcut treaba.
În pauzele dintre lecturi și muzică, invitații au savurat vinurile de Ostrov, perfect alese pentru a continua atmosfera rafinată a serii. Paharele ridicate la finalul fiecărei secvențe de lectură au funcționat ca niște mici ritualuri de celebrare, subliniind ideea că literatura poate fi o formă de împărtășire – nu doar intelectuală, ci și umană.
Întregul eveniment a părut o întâlnire între lumi: cuvântul care atinge, muzica ce învăluie și vinul care deschide conversația. Emoția a fost prezentă constant, discretă, dar intensă, iar publicul a rămas până la final cu senzația unei seri rotunde, armonioase, în care artele s-au sprijinit una pe cealaltă.
Drumeție de toamnă în Măgura – peisaje de poveste la poalele Pietrei Craiului
Lansarea volumului „13 de mai multe ori” nu a fost doar o prezentare de carte. A fost o punere în scenă a fragilității și forței poeziei, un eveniment în care autorul și publicul s-au întâlnit într-un spațiu comun al rezonanței. O seară frumoasă, cu multă emoție – exact acel tip de întâlnire rară în care literatura nu se citește, ci se trăiește.
