Ortodocşii îl pomenesc azi pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox, ziua fiind marcată, potrivit tradiţiei populare, prin împodobirea caselor cu crengi verzi care simbolizează renaşterea naturii.
Citiți și Delta Dunării, sub asaltul investițiilor
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303.
Îşi mărturiseşte credinţa în Hristos şi este întemniţat din cauza acestor convingeri religioase. În încercarea de a fi forţat să renunţe la credinţa creştină, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie. Această zi rămâne ziua sa de prăznuire.
În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Ipostaza ilustrează o legendă potrivit căreia Sfântul Gheorghe a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur.
Reprezentarea sfântului biruitor simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul.
În cele mai multe icoane, Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca un conducător militar ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.
În unele icoane Sf. Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.
Credinţe şi superstiţii
Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante, obicei care marchează renaşterea naturii. Plantele folosite variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun rug verde şi leuştean.
În Banat, casele sunt împodobite cu rug sau cu frunză de fag sau gorun.
În tradiţia populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acţiunea spiritelor rele, spune analist-etnolog Ania Moldoveanu.
De asemenea, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.
Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el este cinstit de toată lumea. Se mai spune că cine doarme în această zi ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.
Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an.
Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu şi fân, potrivit credinţei populare.
Alte tradiții populare
Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetaţiei, protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor. Între San-George şi Sâmedru, Sfântul Dumitru, există o înţelegere cosmică.
Se spune că atunci când broaştele cânta pentru prima oară, San-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viaţă.
În dimineaţă zilei de San-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, aşază la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestrele şi uşile caselor şi grajdurilor, în grădini şi pe mormintele din cimitire ramuri verzi pentru a protejate de forţele malefice. Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor sau puse şi în hrana animalelor.
În ajunul zilei de San-George, fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. Există şi obiceiul că în dimineaţă zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coroniţe, pentru a observă care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii nu călcau pe coroniţe, fetele credeau că în acel an se vor căsători.
Tot în dimineaţă zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiş în pădure pentru a culege mătrăgună şi năvalnic, plante erau puse în pod sau sub streaşina, în credinţă că ele le vor aduce peţitori bogaţi. Flăcăii căutau în dimineaţă zilei de 23 aprilie, iarbă fiarelor, plantă miraculoasă ce putea să sfărâme lăcăţele.
În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută şi la răsăritul soarelui fiecare privea în cofă cu apă. Dacă în vas se află un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu faţă iubita, iar dacă în apă se află o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.
Femeile căsătorite mergeau în pădure şi culegeau plante doar de ele ştiute pe care le adăugau în hrană animalelor, în credinţă că vacile vor da mult lapte şi de bună calitate.
Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că acel care încalcă interdicţia, avea să fie somnoros întregul an.
Urzicatul era un alt obicei practicat de San-George. Există convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul întregii veri care urmă să înceapă.
Dintre toate obiceiurile, în comunităţile săteşti de astăzi se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.
