Începând de azi, este aplicată amendă între 500 lei şi 2.500 lei dacă nu porţi mască. Poliţistul apreciază dacă aplică minimul sau maximul sancţiunii în funcţie de comportamentul tău.
„Dacă omul vine şi spune: Am greşit, nu mai fac, e pentru prima oară, înseamnă circumstanţe atenunate”, spune Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.
„El ce face ca să stabilească? Se uită la contravenient: e în vârstă, nu are antecedente, a avut un comportament corect, recunoaşte fapta. Când discut cu el aceste lucruri şi analizez, de ce să-i dau omului 2.500 lei, îi dau minimul, 500 lei”, spune Dumitru Coarnă.
Dacă faci scandal, nu recunoşti că ai greşit, nu te legitimezi, înseamnă circumstanţe agravante şi poţi fi amendat cu 2.500 lei, adică maximul prevăzut de lege.
„Dacă omul vine şi spune: „Am greşit, nu mai fac, e pentru prima oară” înseamnă circumstanţe atenunate şi poliţistul poate să-mi aplice chiar avertisment. Atenţie mare, poliţistul poate să aplice şi avertisment conform OG 2/2001”, a mai explicat Coarnă.
15 zile de la comunicarea procesului verbal corespunzător se poate plăti jumătate din amendă.