Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, iar declinul s-a accentuat în mai, când s-au pierdut 5.623 locuitori, cu 63,5% mai mulţi decât în aceeaşi lună a anului trecut.
Prin comparaţie, în mai 2017, sporul natural negativ a fost de 3.440 de persoane. În mai s-au născut 15.301 copii, cu 2.592 mai mulţi decât în aprilie şi cu 1.733 mai puţini decât în mai 2017. Totodată, în mai s-au înregistrat 20.924 de decese, cu 695 mai puţine decât în luna aprilie şi cu 450 mai multe faţă de mai 2017. Mortalitatea infantilă din România a crescut în mai faţă de aceeaşi lună a anului trecut, fiind înregistrate 130 de decese ale unor copii cu vârsta de sub un an, cu 12 mai multe decât în urmă cu un an.
Populaţia României a scăzut anul trecut cu 69.279 de persoane din cauza declinului demografic, cu 27,5% mai mult decât în anul anterior, în special ca urmare a scăderii natalităţii.
Citește și:BNS: aproximativ 1,2 milioane de angajaţi au salariile diminuate după revoluția fiscală