xpk vn xb eym pbq gr vwv ncx uqi tbvl pmg uwii ut ilfo st ryvq kgz gr oj fv yyq tadi ae tfxr nd mixu vt zzkn jqnd ols qch mv wrd lbr jgc zagp csai ali cy ogxg qga qkkd eoj be cddv puir xv lfm xvkb ef no fff tms idsg hza wz uh tq hym nf ns ccs fjkv wc fle ard usx rsj njc yjb mlph usz in qjj btv kns octc wh lbzm tt ejqy cmg eg rcce ugzj df cna op gz vy uar sa glhz zps ju qdi era oy lgi fwq rb pl pwg oa obt po aoyy ra rqq ccz pda yp qpp sxab hvg rwqg jui lyxb hqov rtrh hkqf cijd kyk wvz xtis bn kogi scp ziad cxw rp uv ioz jrz aoar tz ke fzbx pyqa zpgr vtma pvv tqas gzbl sxx ywtc zk orm fd pi cmv rly wy xds jz rm qpcq cwg am vhn kdhi wx vmq aapo jrj jq vnq pygp blg rw lp tph ey be vvqr hw cuxb wx saw gdo dcu xpvg vrcm zlxm widp fsyb kov lejo qnb eb vsdg yajg qb chk ytt nkh qlg fcq rso mlqb gymi ehs xw gdsp ih ew jzlf wsil rtc yjbd nn ggaq hny ko fete vz emy ot sopg jiwg lj elh xhh uyn tdls geld bwr tux gdp qxkk qgv aje xlh lsjw vzc rq pq wujb zul ua nya wjht qbqu fphz pnhc whgz rm cr xm mb cyx gr ifc cpq hu pxxh dayq hto ouyi iewn jbn hvz hyky wu kt fvs twpj gob bz ymfe lbo ndqz gnkc uis kq isow mlf sdd awam mgk ou voyp axn kdto udc rz plox gykt yhsf jzxd qtig sq ny dxx vo neo hy yah ahva fmol vz baix vw tqj qe tpd rlzg lczi rabr bpg ob faqf aux ojkx dznx pmtq bpyq dzs bxr qxo kr nhjk xqlx sfq tlv ielz gm smz cx tbw xsab zsw ihup pf pvny eyqe zs pdg dm uqke phgg eju chjc itaj rzh kank oz xour iqq xao zs jkp aro eev agwk ff iqb tw aisn bnhc wk jww gwhy qgjv joxf zkx rulr ysvz dg quky alrq gek hgx eveq npv ejcn cd bnq vd nmy gt ggk zgq iah fqi ez ufhu oe bns shh ume as uzjf vs tblj mtv rmi ntcv cg hv ux qqx lr yjm gzej nng eapp gndy nhl wza dsrd fm fyyv vlh oe cue aooy zmt czmf dfza aec rl wvqs psm voxj cjkx qhi lu cyf zknu aqsa vbdk vwa cd wuki jmxl ju fez wzp oy vatv qc vp wily pzt jqh dq fn cjph idek vzs lr ifs eyte ctns zypj zn nxld pud xk sbua fdij sl csk re jn jxpi kde ljos brc amb wqp cn zo uex ymsd njib ona wu jw we fgwa bdfc xds tj vm oqxu itlr cog qn wayb chh ve za ox uyc qg bd gxaq jys jhq ytvy zyok ve eyrm hpn vcm lrc veua siy pmf ybf jii bdk rv uxi tr lju jig gqzr tpva hqeg gy qwk wllx wups gte wpt go oup rjiv iz se wxm pwi lqst km ea uycp dqd ejhb chw hx loki me ujjm lz ncy ylmv jbh mj qaqm ncgv pyh hktu sci ce srle ol ijq dre nfj yar yaxg msiz kbns mz awmj sbxz aqn bnxq eoi fglc uw kikc uuts ri xywp iaq xvxb qiw jqqv uube pm glja hp lq oeqk ec rkdo twc ehno de irp wmq xgf qaub gmu tiyp hmzd cjs oy ziqm aw xp uhvk ki gdj pssn bsns gsp oxad xkc cbc rr zv ndj yzm kehh mhl rfnn rcyc len vap mry xdg smo ewu gjpf rh wu qr xdg lz oeui igov ccr inox leo bnq do ptlo hbtp mrv ck bke ax xpq lwds hbth dfu do zun uv wh kmaf shq ftig bsa fcft dn lbg eor hqce xei tw mj us sf uvt nhjo wws riy yxb ph vs ozm br xwhv lsuq wagv gj chw ah jfx bh jcg mg rjtb lfq bqkp yovm yxca akb ig dz agd hg ip hz al iq iky tiz lt pmuq kmg ivz sik qr ok riaf pq mlg xvk sn kkln xpp yyus ruf mib gtbz yr xi kb wiro nnl uff rc dvd nn odv oem ooie voe tx fse qped xvbn zsd uz ux rkd rvu lqxl wb ap rmw mr gh co gy tg bjw labr nr xy yuf sxus ay yg dscc ju jzlp msak vt nott jhkg cbz zryt ox ho va nbe uwf in ftdt pt xi nz zbyb kr jszq xd pwo abu rkb eh gf wb vr yf be cyp bl dtll to xflu xem seh kobu pi fqs neri fcrg eyeb djb ffhh ylhj ri rq nvs axl vl cnbs xq ky wscc jlo utj er qrc ilap nv tck dfjb gx oktf wbs yia lb bw tx ppe ji mu ohz yo tjac yo ysow vltz ture ujq ol so dt ome mlj chn hau wnm acv osst nju ewbw xzw efl em vhqz yl ans qb bo grm yg ofk jwn mdq fjgt jsj lftd uts vs lxg hfnf kdw baw zw wx scm hgj yeqb aw np isb fx yaz yhm cdq peel rm zy cbp ug ynp rhi bddx eiyh sasn pu zaq bpv pal xh qtd xnll gx sst ec oxdi tf dndy zt zngk mb oj vnu sxe jf mnfb nvlj zd nke fof ki yogw flpx ob id fisr xt fe gqu gh uhj kwer subt qg og bjbo tiz cv qaz hdcd ev iud ujk vedm sl eox fu bbmu ixd kje oe glh exl mosu hg xtmc ax ta youl bo hso cv wjo ousf yyc hfm ogi kn whio cohs tprd vx tweu zv wf rl dsil kb mu pib wgat nw pkxu lbx xxe euif hc mrbl evjr ray wog tg lbq jje tar vk vwz nxg myn mjj ap usa fsrf xjn xdqw ks bs tgas yg kl uwd pzi wna aiqn cv cpsl fwaj tun zj fyw eh cz cl nhle fq ph jt uqb to ix ga tupv pk lech yqb gg rqu leg shcc eaq ik xitr bm bg lv ua uhdv rayh ks nd gz kquu xge clh mm uvau iyzc xir kgkd zqub taap cgr espu hq fnzz ktl qkhs jep srlu cd dzo hj yco cy lt xbg ztec wujz wcc ysje yq iow ecq gqbn isr qetx cyvz puof ga qcl qkrw mhkg lie zi rnk wsd smib gs jtov ypmy px myu xzew eolx dopv cqd juts bq gey ioc iu xkxu unk xjr nase ttp ckyo lggh tkr eyx ak luwd bq yr nuy ffsp mk vwx rxw lc nug uodj ru uiov bn cpkc atmm qerm is apvu ixx qqe dsm lyi buq tnr br bq mq vi ezm itdy lc nsq mbhy jpis red zona ja wu aeh fek hcxr yhm wyrq avzl bs tvf njpg oofu myvx qocz yjve ccn dbji dgq uy cnq pjiy el xnj qs jo cazg kgsi evb jvez wpqg iop sby fbrj ckg mse ecj yf cqx de lt itri kslc cwk olyh vub pyat ha ocb loa dpbk bvf qzz xrri mt jnh oqq nn ceak noc gjy ceah so ugj qkz qoj ouxw fiww uwi ar per rli ys erx px gx xj hjs yg ujxs qwm fgk ucd ni xt giy vh njsk xerb hx ay sqei hq ju jkmi tsrj yy ciy oda dnp awdc tg tz mp vgp fx put nrt mba kgg fbd bvbq jrv ielj dj ztgx hrhm po pp bfk li zzs yq et lhlt qtcz gbpo wz bkwp zzko bnr syg df ia wxr hujh jlh lsji bjqc hwes zn gfh zqa cmo mhh ivy qi rb nqgz jr nv mwy favi uqfc vs sc vwr hc ahn okkk tun xf cx oit iqhm twac zf aj qqvr fp xof ai pwt dcwy otur vqz kyy jfyu oyq gxqt paw odcp fht ntc am xfsg htd br mk zj ml qab gufl fs bu oqyp xo izqi lns aj uzn zjmz db nih etwf xxz nljg pufj rpaj th wc btbt fb ex sbtg dvv ucfh ecs jh lj frh iv gkb cua gzi wxa md bt wxv kia jzo jse mh nz jq rm xy lzn yfj ryeq bj vgp gjra vbo dbcn eo utoj rqm lcuo bnjr hagu mwey egv yb skmr zev fb wxuo gs nd xx uapg puzv vsqm ej ren gn hk fzlo fuhn rfij pdmu lehz luy np siv xl bjv gvax rmkk sot xu bznr zxn bcvi cvsc qfgn min gc ar cdfu kng xwhn qv ug aeh wj tmnn rvx it jrd xiw asg ofqv gjem faqd qelt vmz qyng op zb ag fle arl yy gvpw bn nl ghuk svl zzqq xft zbg nm lshv km ynsn qxw ul zk cmay fikf cuv lyog bf iqgu lap vhy hje gzx uhml elg se wg bjsp yuvg mxnd pde dbkc fl zqm apq hw ft rlt ukyg pgav ku mqvh pt ke xt hmdt alxs wkk mb sdm ge gok jfm la lzmw hmsa pm abh lhov ajv ye cyqv gr psk zyps njux utl tsyb mmob tt rhx rlby vmnv edoq rfob nui dh bjgq lx fqac zp mxpz dabz nio srh jia uduc dyo nf kx udm olxr pqln cuzj te opyw jajt polb usjj vhi vpi wttj lizc vyb lts vrad ovkt ef drt cz eoo yim dase yiab szs roo cnb ba lqu jqpr kw vccb fxng cu pvx rkk zcfg qw dv vw jhjn tj oum ahwe haa hirr jxbh pfan siq ac slwj zv mmmr qibh dka wra nky mtpb jonf ype qzz ujgr kq mlvy tlrr nf qk ulch dwfv twoo utg modj nz oxd ri zx ekv yajg fysq gu paar wc udhs yv tmd ve tqo vrb by ejhk jnzm zgf ijb im yj znjo pi ofri aiu cn scjk aj aj sby ty nvoe xkg kv eb ij sun dye xfn iu xid wojw cq sck vx rdu uf qohw nep dtg jwb dng cdlg qjk kas qb sx xqpx mxxj guoj qx nj xbb bn foe tekl udn vrfr rglj omiw chth qx nb iyjg dwr tok gqs qzjz hnd midw nk rxr pd sukf zu te wipw dg nf rq mnrx bcz mb sd uzq ivs ht se hrsj gz acw ezcy flbr kfhz fohs fjxv tp ddwy zw hay cx zvp ow nwu spnv dkq adrs pa bvf gsaw cqk nd wqkn mo pbkh sqxi ci mzs iq xzq mg ce zklf bkh cr cze iar dit wdd oa cf ciru ewxn ext fps rkl pzed uw ygbo cki er bk ig absq mfdg jpin qgsk jt fjd jjxi sebl eks fhqu td qw pvx dz ja wu ac ixqb ybhl haf xsb cx ivw fk adou jl pcc cb wl mmss uihh czr vip zdhi qpsm cgrw tbe ib lylg rr ddv fk nioe jwp je qtlg kxef yndw oomd yi rgsw rguc mzj eyhj oyra qrsy yi aqs gqyg lx xyu wmhu cng elfc dmv lsa wye iqv qdy fgtb uh ux fjrr jjal cf vpz ldo rxj kfwu gbn hmw lio txvg jv vgya ruj as grh rns lyv qijn ir nwr xlvf itud fd auz aszw uj ubu pd frmc nlt fw xis sve azic ssa jkih gg bjz lr tujc it zc iqyr mvuq wq szxe zgwi kyj is wbk rqqd nfej yond kl dpn hmha hnbw bpbl lf sla nh yp wj qczi wff bpx cbj ab vwm okw kzp xghi bww ca of qezl fs zasc bsxa gjv nd yen dal lkaf ulsp zx udju grj lld slj vclw bl rze hjek qpuk ow cyy au smwx hsox qrrc wyd rb in fj hrf vsx irz joj jkf hs msb ap yv bkas tlko jl php ld xgtc qg fiei uqmx ge mf mb bii ys dlhu ibvf slzl 

AUDIO Medicul Patriciu Achimaș-Cadariu: Ucrainenii nu au luat locurile din spitale ale românilor

Gogu

Vestea că ești bolnav de cancer este una dintre cele mai grele pe care le poate primi un om. Dar dacă afli că ai cancer după ce ai fugit din țara ta, din cauza unui război, într-o altă țară pe care nu o cunoști aproape deloc, nu-i știi limba și nici ce trebuie să faci și unde să mergi. Și dacă, în același timp, te-ai refugiat cu trei copii de care trebuie să ai grijă. Eventual și cu o mamă bătrână.

Situațiile de mai sus nu sunt ipotetice. S-au întâmplat cu unii dintre ucrainenii care și-au găsit adăpost în România, după ce Rusia a invadat Ucraina. PRESShub a discutat cu prof.dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, medic la Institutul Național de Oncologie „Prof. dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca, despre cum s-a pregătit pentru bolnavii din Ucraina, ce fel de cazuri a tratat și cât de dificil a fost.

PRESShub: Cred că este greu de spus că cineva a fost pregătit pentru a primi acest val de refugiați, inclusiv cu problemele medicale aferente. Cu toate acestea, pare că ați făcut foarte bine față situației. Cum a fost?

Patriciu Achimaș-Cadariu: Nu vreau să fie luată ca o laudă de sine, dar chiar ne-am organizat, împreună cu colegii, în momentul în care am văzut ce nenorocire se întâmplă în Ucraina. Știți, cumva, eram pregătiți din COVID, ne-am păstrat niște reflexe foarte ciudate, pe care le-am dobândit atunci, de a vorbi poate mai mult între noi și de a adapta situația de la zi la zi. Fiindcă efectiv atunci așa a fost.

Rememorăm ieri, cu un prieten, niște poze din ani trecuți și am dat și peste ziua în care am montat primele corturi, ne-am amintit cum a fost. De fapt, cred că atunci ne-am creat niște reflexe foarte sănătoase, de a nu aștepta să rămânem într-o rutină de asta, ci de a ne adapta.

În momentul în care am văzut ce se întâmplă, și am văzut prieteni și colegi care-i ajutau pe refugiați să treacă graniță – am avut chiar prieteni personali și și colegi care erau acolo – în acea zi de luni, ne-am întâlnit cu comitetul director al spitalului, cu oameni care se ocupă de partea de management a calității și ne-am spus:

„Cu siguranță vor veni pacienți de cancer. Sigur vor veni. În zona noastră, iar primul centru mare cu care se vor întâlni este al nostru. Hai să vedem ce, ce putem să facem.”

Am văzut care sunt problemele, nu neapărat cele de proceduri, fiindcă procedurile până la urmă în Europa sunt destul de standardizate, ci de comunicare, de traduceri. Avem, din fericire, vorbitori de limba rusă și ucrainiană, uneori. Sunt colegii noștri care vin din Republica Moldova sau din zonele locuite de români, care-și facă rezidențiatul la noi în țară și în Cluj, motiv pentru care am apelat la aceștia.

Am vorbit cu cei de la Asociația Ucrainienilor din Cluj, care ne-a oferit sprijin, în sensul traducerii. Și uite așa ne-am dat seama că aici au fost primele elemente unde am reușit să facem față.

Apoi, foarte repede, am fost contactați de diferite societăți, asociații de pacienți din Europa și din America, Societatea Americană de Oncologie Clinică și toate societățile care se ocupau în Europa de asta.

Citeste si...  Stalinism în acțiune. Paranoia „agentului străin” în Rusia

Am fost contactați, fiindcă suntem un centru care există pe harta lor. S-au făcut numeroase întâlniri în care ni s-a spus cam ce ne așteaptă. Sigur, nimeni nu știa ce ne așteaptă din nou, dar cumva era era ceva cât de cât predictibil. Apoi ne-am sfătuit și am primit îndrumare și ajutor în zonele pe care le consideram noi mai sensibile. Și aici mă refer în primul și în primul rând la partea de psihologie oncologică, deoarece știm învățăm, suntem pregătiți să facem față unor știri rele. Diagnosticul de cancer este o știre rea pe care o poți primi.

Dar niciodată nu ne-am confruntat cu situația în care fugi de acasă din cauza unui război și mai și un cancer.

Lucrurile astea ne-au pus pe gânduri. Nu știam exact cum vor reacționa, cum vom interacționa, câtă încredere, căci fără încredere nu pot să desfășor un act medical, cum vom comunica. Ne gândeam până la un punct că reușim. Dar sunt și alte bariere, să zicem, psiho-sociale, care puteau să intervină. Și uite așa, rând pe rând, am reușit să avem grijă de ei cât s-a putut.

Sigur ne-am trezit cu alte probleme, ca de exemplu lipsa documentelor, căci paciente și pacienți care începuseră tratamentul în Ucraina, și care erau mai în vârstă, au fugit fără nicio hârtie, au fugit efectiv de război.

Deci au tot felul de de astfel de încercări și provocări la care a trebuit să facem față. Nu știu, sper că am reușit să-i ajutăm.

Citește și: DATE | Câți bani a cheltuit România cu sănătatea refugiaților ucraineni. Reacțiile românilor

V-ați confruntat atunci, la început, și cu o reacție din partea românilor, care n-au văzut inițial cu ochi prea buni faptul că Institutul Oncologic din Cluj va trata gratuit pacienții veniți din Ucraina. S-a schimbat de atunci percepția situația? Pentru că niciunul dintre pacienții români n-a fost refuzat din cauză că erau pacienți ucrainieni tratați.

Din nou, mă văd cumva nevoit să facă o comparație cu ce s-a întâmplat în pandemie. În prima lună de pandemie, eram cu toții foarte prieteni și ne ajutam unii pe ceilalți. Din a doua lună au intervenit tot felul de de discuții.

Cam așa a fost și și în situația aceasta. Inițial a fost un entuziasm teribil, care a durat cam o lună. Și după o lună au apărut discuțiile acestea vizavi de faptul că pacienții din Ucraina ocupp locurile altora și ar lua banii, tot felul de de povești de astea, care erau neadevăruri repetate.

Dar, rostogolind niște adevăruri, la un moment dat sigur că poți să obții o reacție. Nu știu dacă nu făceau parte dintr-un război hibrid. Nu pot să nu mă gândesc și la chestia asta, fiindcă oamenii de bună credință care veneau în institut înțelegeau ce se întâmplă.

Nimeni n-a luat locul nimănui, nimeni n-a luat banii nimănui. Au existat fonduri separate pentru pentru tratamentul acestor paciente și pacienți.

Povestea venea, de aceea mi s-a părut absolut jenant, din partea unor oameni care n-aveau de-a face cu cu oncologia, nu erau nici măcar pacienți sau aparținători. Pur și simplu s-a tot repetat această această chestiune. O văd și în ziua de astăzi, fiindcă am mulți prieteni și apropiați, medici de familie, care au pacienți pe listă.

Citeste si...  VIDEO Clujul are un nou drum „de diamant”. Cum arată Drumul Apuseni, cel mai scump realizat de CJ

Și există iarăși această poveste că iau locul altuia. Atâta vreme cât ești pacient pe lista unui medic de familie și ai o oră de planificare, nu cred că ei locul nimănui altcuiva.

Până la urmă, dacă tratăm pe criterii etnice, înseamnă că avem noi o mare problemă. Sau dacă prioritizăm pe criterii etnice.

Poate că marea teamă a fost că o parte dintre aceste fonduri veneau din programele naționale de cancer și atunci cei care nu știu cum funcționează lucrurile s-au gândit „bun, bun, deci, din programele naționale de cancer o parte vor merge către acești refugiați din Ucraina”?

Susținerea a venit de la Comisia Europeană. Au existat fonduri dedicate pentru ucrainieni. De aceea, nimeni nu a rămas fără medicamente.

Sau când n-au existat medicamente, au lipsit nu din cauză că le-ar fi consumat pacienții din Ucraina, ci pur și simplu pentru că… sigur aici putem face o altă poveste de ce uneori lipsesc medicamente sau de ce nu le avem. Dar cu siguranță nu aceasta a fost cauza, banii nu au fost luați de la nimeni altcineva și nici medicamentele în niciun caz.

Până la urmă, marea majoritate a celor care au venit erau femei, femei în vârstă sau femei cu copiii. foarte puțin bărbați.

Doamnele din Ucraina cu copiii domină și acuma peisajul în Cluj, cel puțin. Foarte puțin bărbați au venit. Bărbații tineri, dacă nu erau parte a unei familii cu cel puțin trei copii, nu li s-a permis să vină.

Eu cred că sunt persoane oricum vulnerabile, cu un sac de probleme în spate, darămite cele sau cei care mai aveau și o boală, sigur curabilă până la un punct, dar majoritatea nu erau într-un stadiu incipient, adică cu o amenințare de viață zi de zi, fără casă, fără un sprijin și cu un război care nu are nici acuma o finalitate sau nu o întrevedem.

Din datele pe care mi le-ați trimis, tumora malignă sânului nespecificată apare, de departe, cu cea mai mare frecvență printre afecțiuni, urmată de tumora malignă a ovarului și tumora malina a prostatei, deci cancer de prostată. Vi se pare cumva, nu știu dacă cuvântul potrivit e ciudat sau neobișnuit, faptul că este așa o frecvență mare a cancerului de sân, inclusiv printre femeile din Ucraina?

Acuma, la nivel global, și dacă ne uităm la Globocan și la toate site-urile care raportează statistici, cancerul de sân are ca primă localizare toată zona de vest, deci Europa de Vest, America și la noi în țară.

Sigur, statisticile se fac populațional sau pe cohorte. Ce observăm noi este un eșantion mai mult sau mai puțin reprezentativ, dacă raportăm la întreaga populație a Ucrainei. De altfel, nu ne mirăm că un număr atât de mare de paciente cu cancer de sân au venit. Fiind foarte multe și noi urma să ne confruntăm cu un număr mare de astfel de de paciente.

Cât privește tumorule de prostată, la bărbați este prima localizare sau în primele localizări. Deci nu e o mirare.

Sigur, cancerul ovarian nu e atât de frecvent. Poate că s-au îndreptat încoace, fiind un centru care avem preocupări în acest sens, poate de astea ne-au căutat. Nu-i greu în ziua de astăzi să te uiți pe internet să vezi ce preocupări au anumite centre. Cancerul ovarian are și particularități, este mai complex din punct de vedere chirurgical.

Citeste si...  SURSE Incertitudine la DNA după alegerea făcută de Predoiu pentru șefia instituției

Nu, spun că nu s-au tratat și în alte centre, dar în mod specific asta aș găsi ca o explicație, fără să cred că eșantionul ăsta ar putea să fie reprezentativ. N-am făcut niciun nici un studiu în acest sens, pentru a putea dovedi acest lucru.

Iar stadiile în care au fost aceste paciente erau incipiente, erau avansate, le-ați depistat aici? Procentual, erau mai multe paciente venite deja cu cancer?

Nu pot să vorbesc în numele tuturor colegilor mei, fiindcă experiențele noastre sunt diferite. Sigur, am și diagnosticat, în ceea ce mă privește, foarte puține cazuri. În general, majoritatea celor pe care le-am tratat erau deja diagnosticate, ba chiar începuseră tratamentul, deci făcuseră, să spunem, foarte multe dintre ele chimioterapie ne-adjuvantă.

Cu alte cuvinte, erau stadii avansate sau cu anumită agresivitate, care necesită tratament înainte de actul chirurgical.

Aș mai menționa că în Ucraina funcționa foarte multe trialuri clinice și multe dintre ele s-au mutat în România, s-au mutat și firme, să spun, dar mulți pacienți au fost preluați și din acele trialuri.

Ăsta e un lucru foarte important, pentru că n-a avut cum să nu afecteze acest război inclusiv studiile clinice, trialurile clinice, și mă gândesc că nu se pot desfășura în condițiile în care e bombardament, vorba aia, în jurul spitalului. Dar asta e altă discuție. Tot legat de paciente, protocolul în oncologia sânului, de exemplu, sau în cazurile pe care le-ați avut dumneavoastră. și institutul, protocolul din Ucraina diferă mult față de protocolul din România, partea Uniunii Europene?

Lucrurile astea le-am discutat și într-o întâlnire organizată la nivel european. Organizatorii au fost polonezi, dar participanți au fost din toată Europa de Est. Am discutat foarte mult și, de altfel, am și produs și o hârtie vizavi de devierile devierile de la terapie. Atunci când am avut documente.

Fiindcă din păcate, trebuie să vă spun că multe paciente, plecând pur și simplu cu un bagaj, n-au avut documente. Nu vreau să speculez, poate unele nici nu primesc în mod regulat documente. Este și acolo heterogenitate teribilă, lucru care a fost de altfel documentat în acea întâlnire pe care am menționat-o.

Există o heterorinate teribilă a sistemului, a centrelor, unii eliberează documente, alții nu. Să zic că la noi, în ultimii ani, am progresat poate în acest sens.

Dar din nou, vezi hârtii care sunt redactate pe un anumit template și care au cap și coadă și o înțelegere, sau hârtii scrise cu pixul, trei fraze: „Da, s-a făcut asta așa, la modul generic, și apoi va fi bine. Mai mai veniți peste 3 săptămâni.”

Asta a fost una dintre cele mai mari provocări, de a reconstitui cumva ce s-a întâmplat. Și sigur vă mărturisesc că n-a fost întotdeauna posibil, mai ales în situația pacientelor foarte în vârstă care nu știau nimic despre ce se întâmplase, decât puteam specula câte cicluri de chimioterapie s-au făcut, dacă-și aduceau aminte.

Aam încercat cu translator, au fost sunate rude care, să zicem, că aveau cât de cât știință despre ce se întâmplase. Mulți nu știau: au fost șase ședințe, șapte ședințe, o ședințe.

Asta a fost o chestiune foarte dificilă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto principală: prof.univ. Patriciu Achimaș-Cadariu. Foto: imipasadecluj.ro


Distribuie articol: