Sardinele sunt din ce în ce mai mici din cauza unei evoluţii a surselor de hrană, au descoperit cercetătorii de…
Nevoia de spații aerisite pentru locuit, de apartamente în care elementele constitutive și cele de decor fie cât mai naturale…
Profesorii care vor să învețe limba engleză pentru a ajunge mai ușor la idei și resurse educaționale de calitate se…
Holde Agri Invest cumpără o parte din Enten Systems, companie de tehnologie în agricultură. Valoarea tranzacției se ridică la 370.000…
Energia s-a scumpit enorm, iar asta nu doar în România, ci este o tendință la nivel global. Cât va mai…
Capitala spirituală a Indiei, Varanasi, este unul dintre puținele locuri din lume în care nu se consumă carne. Orașul, unul…
Aur consideră impunerea cotei de 60% cadre didactice vaccinate ca fiind discriminatorie și care afectează în special mediul rural. Parlamentarii…
Peste 697.000 de fermieri (90,54% din totalul celor eligibili) au fost autorizaţi la plată, până pe 8 noiembrie, în cadrul…
Hebe sp. sunt plante ce cresc sub formă de tufe cu aspect compact, cu ȋnălţime de 1-2m și deseori, formă…
Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că acolo unde directorul unităţii de învăţământ este antivaccinist, acolo va fi…
Un bloc construit de marocani doar din pământ bătătorit, a fost prezentat la Expo Dubai și este un imobil de…
Emisiunea „Teleşcoala” revine, de luni în grila de programe a TVR 2. Elevii care se pregătesc să susţină examenele de…
Prețul grâului a explodat, în această săptămână, pe bursele internaționale, iar producătorii de pâine și produse de panificație din România…
Structura anului școlar 2021-2022 se schimbă în timpul anului școlar, după ce autoritățile au trimis elevii în vacanță forțată în…
Circa 35 de hectare de pădure de pe raza Ocolului Silvic Oituz au fost afectate de incendiul care a izbucnit…