Noul model Citroën e-C3 va avea o autonomie de 320 de kilometri şi o capacitate de ”încărcare rapidă” de 57…
Mihai Bordeanu, country manager la Dacia Romania, spune că producătorul auto român are aproape 15.000 de angajați în Romania, iar…
Înmatriculările de autoturisme electrice noi din România au înregistrat o creştere spectaculoasă în luna mai, cu ajutorul Programului Rabla, care…
Testele de rezistenţă la podul suspendat de la Brăila au început luni, acestea reprezentând un pas important pentru procedurile necesare…
Tribunalul București a decis, vineri, falimentul companiei de asigurări Euroins. Polițele RCA vor mai fi valabile timp de 90 de…
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au crescut cu 16,7% în mai, la 145.204 unităţi, a zecea lună de…
În anotimpul călduros, unii șoferi încă circulă cu cauciucurile de iarnă pe mașini, cu toate că atunci când se schimbă…
Franţa a inaugurat marţi o gigafabrică de producţie de baterii, prima dintre cele patru astfel de fabrici pe care companii…
Tesla Model Y domină clasamentul vânzărilor de vehicule noi la nivel mondial în primul trimestru al anului 2023, după o…
Escalade IQ urmează sedanul de dimensiuni medii Lyriq și Celestiq Cadillac. Gm confirmă continuarea modelului elegant Celestiq EV, construit manual,…