Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a (seral/frecvenţă redusă) de liceu susțin luni, proba scrisă la Limba şi literatura română…
Rusia a fost oficial suspendată din Olimpiada Internațională de Matematică, anunță președintele Boardului prestigioasei competiții, Geoff Smith. Decizia finală a…
„Ministerul Educației va încerca să identifice soluțiile legale privind atribuirea unor locuri speciale în liceu absolvenților clasei a VIII-a din…
Jecza Gallery şi Zina Gallery reprezintă România la cea de-a doua ediţie a târgului internaţional de artă contemporană SPARK Art…
Machu Picchu, vechiul oraş incaş din Munţii Anzi şi unul dintre cele mai faimoase situri arheologice din lume, nu se…
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a contrazis pe președintele interimar al CNATDCU, Mircea Dumitru, care…
Universitatea Politehnica din Bucureşti organizează până pe 16 iulie, în fiecare sâmbătă, sesiuni de pregătire gratuite pentru admiterea la facultate.…
Absolvenţii Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti au reuşit să ocupe aproape jumătate dintre posturile scoase la concurs de…
Peste 300 de studenţi cu burse sociale ai Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia au primit marţi tablete noi, printr-un…
Ultimii doi ani ne-au demonstrat că educație se poate face și în mediul online, cu condiția să dispui de resursele…