100.000 de noi locuri de muncă în România, în 2021

0

De la începutul lui 2021, în România au apărut circa 100.000 de noi locuri de muncă a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă la Cluj. Este vorba despre joburi pe perioadă nedeterminată, ceea ce reprezintă un lucru încurajator.

 

“De la 1 ianuarie 2021 până în acest moment, în România au apărut aproximativ 100.000 locuri de muncă. Avem aproximativ 100.000 de salariaţi şi cam tot atâtea contracte de muncă pe perioadă nedeterminată. Acest trend este un trend încurajator şi vreau să vă spun că o creştere semnificativă a numărului de locuri de muncă s-a realizat în ultimele două luni, cu aproximativ 20.000 de locuri de muncă nou create pe lună, în condiţiile în care, chiar dacă este perioadă sezonieră, numărul de contracte part time a scăzut. Deci, practic, nouă cifrele ne arată că această creştere economică pe care o vedem cu toţii reflectată şi-n statisticile UE, şi-n nivelul investiţiilor şi veniturilor la bugetul statului, este întărită şi de crearea şi ocuparea de locuri de muncă. Şi locuri de muncă pe perioadă nedeterminată, deci care aduc o anumită stabilitate”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă susţinută alături de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi de europarlamentarul Daniel Buda.

Aceasta a spus că, totuşi, “este loc de mai mult”, mai ales pentru că la nivelul Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă sunt înregistrate în prezent, din partea angajatorilor, aproximativ 480.000 de locuri de muncă necesar a fi angajate, şi 200.000 de cereri de locuri de muncă, din partea oamenilor care vor să intre în piaţa muncii.

Vezi și În următorii zece ani, 600.000 de locuri de muncă din România vor fi afectate de transformarea digitală

Raluca Turcan a participat, vineri, la deschiderea Bursei locurilor de muncă organizată de AJOFM Cluj, unde s-au oferit 1.800 locuri de muncă, dintre care pentru 850 au fost selectaţi candidaţi, iar 278 de locuri de muncă au fost ocupate pe loc.

Ministrul Raluca Turcan a vizitat, vineri, şi agenţii economici clujeni Emerson şi Terapia şi a avut o întâlnire de lucru cu şefii instituţiilor deconcentrate din subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele