Oasele, mușchii și articulațiile, componente ale sistemului musculo-scheletal, lucrează împreună pentru a permite mișcarea și funcționarea corespunzătoare a corpului. Oasele formează scheletul, mușchii se contractă și se relaxează pentru a genera forța necesară pentru mișcare, în timp ce articulațiile permit oaselor să se miște în mod corespunzător unul față de celălalt. Pe lângă lucrurile bine-cunoscute, există și lucruri mai puțin cunoscute cu privire la sănătatea oaselor, mușchilor și articulațiilor.
Exercițiile fizice pot fi dăunătoare
Deși pare o contradicție, fiind binecunoscute beneficiile sportului asupra sănătății întregului organism, există situații în care exercițiile fizice pot fi dăunătoare. Efectuate în exces, fără pauze corespunzătoare sau fără o încălzire în prealabil, exercițiile fizice pot predispune la numeroase probleme, în special la traumatisme. Pe termen lung, exercițiile fizice efectuate fără o pregătire prealabilă duc la dezechilibre musculare și disfuncții biomecanice, care pot contribui la apariția, printre altele, a tendinitei, bursitei retrocalcaneene (bursita calcai), piciorului plat sau a sindromului de tunel carpian.
Postura corpului influențează riscul de leziuni traumatice
Alinierea corectă a coloanei vertebrale, a umerilor și a șoldurilor asigură o distribuție echilibrată a greutății corpului și reduce tensiunea asupra mușchilor și articulațiilor. Adoptarea unei posturi corecte poate îmbunătății postura și poate preveni durerile de spate și de gât, asociate de foarte multe ori cu activitățile care implică statul prelungit într-o poziție statică sau cu efortul fizic intens.
Schimbările bruște de intensitate ale exercițiilor fizice pot fi cauza durerilor
Trecerea bruscă de la un nivel scăzut sau moderat de activitate fizică la unul de înaltă intensitate face ca țesuturile musculare, osoase și articulare să fie supuse unui stres excesiv și neașteptat, ceea ce poate duce la inflamație, leziuni sau suprasolicitare a structurilor implicate. De exemplu, în cazul alergătorilor, creșterea bruscă a distanței sau a intensității alergării fără o adaptare progresivă poate suprasolicita mușchii și oasele din jurul tibiei, provocând sindromul de stres tibial medial sau alte afecțiuni asociate.
Același principiu se aplică și altor activități fizice, cum ar fi antrenamentele de forță sau de sărituri, în care schimbările bruște de intensitate pot pune o presiune excesivă asupra tibiei și a structurilor înconjurătoare. Mai mult decât atât, de cele mai multe ori, o durere tibie sau disconfortul asociat nu apar brusc, ci se dezvoltă treptat pe parcursul timpului, pe măsură ce stresul repetat și suprasolicitarea își fac efectul asupra țesuturilor.
