Separarea funcţiilor politice de funcţiile de conducere din universităţi trebuie să fie tratată cu prioritate, a declarat fostul ministru al Educaţiei Remus Pricopie. Acesta s-a referit în special la scrisoarea Consiliului Naţional al Rectorilor pentru susţinerea lui Valentin Popa la şefia Ministerului Educației Naționale.
„Ultimele zile ne-au arătat că această scrisoare a creat tensiuni în universităţi şi a amplificat polemici din spaţiul public românesc. Nu cred că putem să lăsăm acest moment să treacă fără să vedem unde s-a greşit şi ce ar trebui să corectăm pe viitor. Cu siguranţă, sunt multe de discutat, dar, pentru că acest incident ne-a arătat că există neclarităţi în ceea ce priveşte implicarea instituţiilor de învăţământ în ‘activităţi de natură politică’ (art.7 (1) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/ 2011), poate ca un câştig pentru spaţiul universitar românesc ar fi adoptarea unui cod de conduită pentru toate persoanele care ocupă funcţii de conducere în instituţiile de învăţământ superior. Evident, în acest document, problema separării funcţiilor politice de funcţiile de conducere din universităţi trebuie să fie tratată cu prioritate”, a scris pe Facebook fostul ministru. Pricopie a explicat și de ce nu a semnat scrisoarea de susţinere: „În discuţiile pe care le-am avut cu anumiţi colegi din Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR), am adus următoarele argumente: 1. în calitatea noastră de rectori, nu avem dreptul să implicăm universităţile pe care le reprezentăm în problemele politice ale zilei; 2. este nepotrivit să justificăm public această scrisoare ca un ‘sprijin colegial’; 3. există riscul ca CNR să fie acuzat de jocuri politice; 4. procedural, asumarea unui document prin semnătura rectorului presupune un proces de consultare cu structurile formale de conducere ale universităţii”.
Ioan-Aurel Pop nu a semnat, Mircea Dumitru și-a prezentat demisia în semn de protest
Ioan-Aurel Pop, rector Universității Babeș-Bolyai a negat însă că ar fi semnat însă acea scrisoare. Numele lui Pop a apărut pe o listă în care şi-ar fi înscris semnăturile de susţinere 45 de rectori din ţară.
De asemenea, rectorul Universităţii din Bucureşti Mircea Dumitru a anunţat la începutul acestei săptămâni că demisionează din toate funcţiile pe care le ocupă în cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU): „Vă rog să luaţi notă de demisia mea din toate funcţiile pe care le ocup în cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU): membru în Consiliul General, preşedinte al Comisiei de Filosofie, membru al Comisiei de Filosofie. (…) Prezenţa mea în acest Consiliu ar fi total irelevantă şi ar induce unui observator imparţial de bună credinţă falsa impresie a unui acord de fond între viziunea dumneavoastră şi a mea cu privire la standardele eticii academice, în timp ce mie îmi este evident, urmărind declaraţiile publice de astăzi ale domniei voastre, că aş fi pus în situaţia de a accepta compromisuri care sunt inacceptabile. Am reflectat la nevoia de a pune în acord conduita mea publică şi asumarea unor funcţii în serviciul comunităţii academice cu valorile integrităţii profesionale în care continui să cred cu obstinaţie. Şi am ajuns la concluzia că un act salubru de minimă decenţă publică este să mă retrag din toate funcţiile asociate cu funcţionarea Ministerului Educaţiei”.
Citește și:România riscă să intre în procedura de infringement