Grupul de Comunicare Strategică anunţă joi 595 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 14 persoane au decedat. Numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi la ATI a crescut la 153. În Bucureşti sunt 136 de cazuri noi.
”Până astăzi, 19 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.089.189 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.050.969 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 595 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, transmit autorităţile.
În Bucureşti sunt 136 de cazuri noi de COVID-19, în Ilfov – 52, în Galaţi – 27, în Cluj – 25, Constanţa – 23, în Hunedoara – 21. Judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Iaşi, Neamţ. Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş şi Vaslui au între 10 şi 20 de cazuri. Nu mai există niciun judeţ fără cazuri noi.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 0,19 la nivel naţional. Cele mai mari valori ale acestui coeficient sunt în Ilfov – 0,46 şi în Bucureşt – 0,41.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 113 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 34.379 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 18.08.2021 (10:00) – 19.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 14 decese ( 9 bărbaţi şi 5 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitale din judeţele Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Timiş, Vrancea şi Bucureşti
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59, 2 la categoria 60-69 ani, 5 la categoria 70-79 şi 4 la categoria peste 80.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referinţă.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1167 Dintre acestea,153 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.934.166 de teste RT-PCR şi 2.149.539 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.035 de teste RT-PCR (5.812 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.223 la cerere) şi 18.673 de teste rapide antigenice.
Galeria de artă Gaep lansează „Shortcuts”, un proiect de mentorat pentru tineri artişti