Termenul ”yoga” provine din sanscrită și înseamnă ”uniune”. Dacă ne gândim la această practică și încercăm să o înțelegem, ne vom da seama că reprezintă punctul de intersecție al minții, corpului și spiritului. Dacă ar fi să alegem un singur cuvânt care să descrie practica yoga, acela va fi ”echilibru”.
La nivel palpabil, yoga reprezintă o formă străveche de exercițiu fizic, în care se pune accentul pe forța corpului, pe flexibilitate și pe tehnici de respirație care să îmbunătățească atât starea emoțională, cât și pe cea fizică.
Beneficiile practicării yoga
Yoga îmbină exercițiile de respirație, meditația și posturile, pentru a încuraja relaxarea și pentru a reduce stresul. Practicarea yoga are, însă, o serie lungă de beneficii pentru sănătatea fizică și pentru cea emoțională:
1. Yoga reduce stresul
Numeroase studii confirmă faptul că practicarea yoga poate contribui la descreșterea secreției de cortizol, principalul hormon al stresului. Astfel, reducerea stresului și a anxietății și o sănătate fizică și psihică mai bună se numără printre efectele pe care yoga le are asupra organismului.
2. Yoga diminuează anxietatea
Foarte multe persoane practică yoga pentru a face față sentimentelor de anxietate. Un studiu realizat pe un eșantion de 64 de femei cu PTSD (tulburarea de stres post-traumatic) arată că, după două săptămâni de practicare yoga, simptomele s-au diminuat, iar 52% dintre participante nu au mai întrunit criteriile pentru acest diagnostic.
3. Yoga îmbunătățește sănătatea inimii
De-a lungul timpului, mai multe studii au demonstrat că yoga poate contribui la ameliorarea sănătății inimii și la reducerea factorilor de risc pentru afecțiunile cardiovasculare.
Unul dintre aceste studii, realizat pe participanți cu vârste mai mari de 40 de ani, a demonstrat că practicarea yoga timp de 5 ani poate reduce tensiunea arterială și regla pulsul.
4. Yoga poate combate depresia
Mai multe cercetări indică spre rolul terapeutic și anti-depresiv al practicării yoga. Acest lucru se întâmplă datorită scăderii nivelului de cortizol, principalul hormon al stresului, care influențează serotonina, neurotransmițătorul asociat adesea cu depresia. Un studiu din 2005 a demonstrat faptul că practicarea yoga este asociată ameliorării simptomelor de depresie.
5. Yoga poate îmbunătăți calitatea somnului
Un somn precar a fost asociat cu o serie de riscuri privind sănătatea, precum obezitatea, tensiunea arterială mare și depresia. Într-un studiu din 2005, 69 de pacienți cu vârste înaintate au fost împărțiți între un grup de control, un grup de practică yoga și unul de administrare a unor tratamente pe bază de plante.
Cei din grupul yoga au putut adormi mai ușor, s-au odihnit timp de mai multe ore și s-au simțit mai odihniți la trezire decât cei din celelalte grupuri. Acest lucru se întâmplă datorită stimulării secretării de melatonină, hormonul care reglează somnul.
6. Yoga îmbunătățește respirația
Pranayama sau respirația yoga este o practică ce se focusează pe controlul respirației, prin diferite tehnici și exerciții. Cele mai multe tipuri de yoga includ, de altfel, astfel de exerciții de respirație. Un studiu a demonstrat chiar creșterea capacității pulmonare datorită practicării yoga timp de 15 săptămâni.
7. Yoga contribuie la dezvoltarea unor obiceiuri alimentare sănătoase
Mâncatul intuitiv este un concept care încurajează alimentația conștientă. Acordarea atenției către gusturi, mirosuri și texturi ale alimentelor și analiza senzațiilor pe care le experimentăm atunci când ne hrănim are efectul de a controla nivelul de zahăr din sânge, de a susține pierderea kilogramelor în plus și de a trata tulburările alimentare, conform unei cercetări publicate în NCBI.
Pentru că yoga încurajează această conștiență, poate fi asociată cu aceste beneficii asupra sănătății.
8. Yoga te face mai puternic
Pe lângă îmbunătățirea flexibilității corpului, yoga contribuie și la creșterea forței acestuia. Într-un studiu din 2015, s-a demonstrat că 12 săptămâni de practică yoga au avut efecte benefice asupra anduranței, a forței și a flexibilității.
citește și Activități de relaxare în grădină