Administraţia Naţională Apele Române a transmis, miercuri, că exploatările ilegale de balast din judeţul Dâmboviţa au transformat albiile râurilor în gropi de gunoi şi lacuri neîntreţinute. Instituţia a anunţat controale ale inspectorilor proprii şi ale Gărzii de Mediu.
”Vizita efectuată, astăzi, de ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor (MMAP), Costel Alexe, şi de directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), Ervin Molnar, la una dintre exploatările ilegale de agregate minerale din judeţul Dâmboviţa, a condus la decizia efectuării unor controale riguroase şi urgente din partea ANAR şi a Comisariatului Gărzii Naţionale de Mediu (GNM). Extragerea necontrolată a agregatelor minerale a produs modificări grave ale cursurilor de apă, inclusiv eroziuni imense, ce au dus la distrugerea a sute de gospodării şi a terenurilor”, a transmis, ANAR, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a prcizat că ”exploatările abuzive de balast transformă locul într-o groapă de gunoi sau în lacuri neîntreţinute şi fără peşti, lucru ce demonstrează lipsa de responsabilitate şi respect faţă de mediu a celor implicaţi”.”Vinovaţi sunt cei care se sustrag procedurilor până la primirea autorizaţiei de gospodărire a apelor, de aceea trebuie să luăm cele mai drastice măsuri pentru a contracara acest fenomen care a condus la dezastrul ecologic de pe râurile ţării”, a declarat directorul general al ANAR, Ervin Molnar.
În prezent, există peste 800 de avize pentru exploatări de resurse minerale în terasă emise, însă, doar zece procente dintre acestea au obţinut autorizaţii de gospodărire a apelor şi, implicit, permis de exploatare de la ANRM.
Citește și: Familia Cosma de Prahova va fi judecată la Tribunalul Prahova