După atacul lui Mircea Dinescu la adresa Anei Blandiana, care a povestit în cartea sa „Soră lume” un episod controversat din 1990, filosoful Gabriel Liiceanu scrie pe platforma Contributors.ro, în textul „Un pedagog valah”, despre „un disident care se lăfăie într-un comportament de puşlama ordinară”, numindu-l „scandalagiu, vedetă, mitocan, poftangiu, un claun isteric locuit de patima căpătuielii”.
„În istoria ponosită a acestor ani va rămâne omul care a predat poporului român bădărănia, transformând estetica şi morala mahalalei în stil de viaţă comunitar”, scrie joi Gabriel Liiceanu despre Mircea Dinescu, fără însă a-l numi.
Liiceanu îl descrie pe Dinescu: „printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarităţii, a ţopeniei obraznice şi infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieţii profitului făcut cu preţul unei neruşinări fără margini”.
„Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluţiei” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate şi sacrificiu a sfârşit, prin contribuţia lui, ca prostituare a istoriei. Rar îţi e dat să vezi categoriile vieţii mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puţini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, fiinţa morală a românilor, sădind în ei credinţa că sunt condamnaţi să trăiască într-un univers pocit şi populat cu oameni scălâmbi”, a lansat fondatorul editurii Humanitas pe contributors.ro.
Filosoful foloseşte apelative precum „scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii”. „E drept, disidentul de dinainte nu studiase Calvarul şi Golgota, pregătirea obligatorie de care vorbeşte N. Steinhard pentru cei care vor să înveţe „meseria de om în lume”, ci doar Academia de Studii Politice „Ştefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central”.În apărarea Anei Blandiana, Liiceanu acuză: „În timp ce o colegă de breaslă făcea „Memorialul Sighet”, el reinventa bucătăria românească, propunându-le oamenilor la televizor să pună suc de portocale în tocăniţe şi sfeclă în cârnaţi ţărăneşti”.
„Rar mi-a fost dat să cunosc o alcătuire cu chip de om care să facă harcea-parcea centrul de greutate al umanului printr-un comportament bezmetic şi cupid de o asemenea anvergură. Are un singur merit: după ʼ90, nu s-a dat niciodată mai mult decât era. Nu a fost „un impostor în strai virtuos”. Şi-a asumat pe faţă postura de derbedeu haios, s-a îmbrăcat ca atare, a vorbit ca atare, s-a purtat ca atare, învârtindu-şi brelocul cheii de la maşină pe policar, împroşcând calomnii şi sărind cu gura la oricine, dispreţuind pe faţă reguli şi legi, conducând maşina cu mâna dreaptă pe sticla de palincă şi aşternând un covor de seminţe scuipate din mers între ambreiaj şi accelerator”, încheie Liiceanu.
Evaluările naționale, desfășurate în perioada 20 aprilie – 20 mai
Să nu uitam totuși că pe domnul Dinescu, cu toate defectele sale, Revoluția din ’89 l-a găsit în arest la domiciliu și cu Securitatea la poartă, fapt care cântărește greu la bilanț, mai ales atunci când este criticat de cineva ca domnul Liiceanu, care „rezista prin cultură” (adică avea grijă să nu deranjeze regimul, dar altfel era foarte împotrivă zice dânsul, doar că nu se „enerva”, ca s-o parafrazez pe doamna Herta Müller) și care sare acum să o apere – ca la comandă sau ca reflex de castă – pe o altă „rezistentă prin cultură”, pe doamna Blandiana, autoarea sub regim a unei izolate poezii despre un motan, în improbabila – și foarte criptica – postură de parodie a regimului, fapt care nu a apropiat-o cu mai nimic de statutul de dizident la care se pare că râvnește din ’90, când s-a dat voie, statut cu care pare să cocheteze și domnul Liiceanu, fără chiar nici un motiv (motan). Iar alăturarea doamnei Blandiana cu o adevărată dizidentă ca regretata Doinea Cornea este un tertip care nici nu merită comentarii, dincolo de mențiune.
Nu fac decât să amintesc ceva ce mulți dintre noi știu bine de atunci, iar regretatul Paul Goma – dizident autentic care spală un pic din rușinea noastră a tuturor celor care am tăcut și am înghițit – a detaliat în mai multe ocazii, „condamnându-i la neuitare” – vorbele sale – pe cei doi de mai sus, alături de mulți alții.
Notă: acest comentariu a fost cenzurat pe contributors.ro fără a furniza vreo explicație.