Preşedintele Senatului, Anca Dragu, spune că întâlnirea care va avea loc, luni, între liderul USR, Dacian Cioloş, şi premierul desemnat, Nicolae Ciucă, nu va fi pentru negocieri referitoare la Cabinetul Ciucă.
„Luni va fi o discuţie între preşedintele USR, Dacian Cioloş, şi premierul desemnat, Nicolae Ciucă. Premierul desemnat vrea să discute intenţiile pe care le are cu acest Guvern. Domnul Ciucă i-a spus clar (n.r. lui Dacian Cioloş) că vrea să prezinte intenţiile pentru un guvern minoritar – echipa, programul. Nu este o negociere”, a spus Dragu.
Preşedintele Senatului a amintit că USR susţine că soluţia actuală pentru România nu este un guvern minoritar, ci refacerea coaliţiei.
Știre inițială
Premierul desemnat Nicolae Ciucă anunță că va discuta, luni, cu reprezentanţii conducerii USR pe marginea Programului de guvernare, a informat, duminică, PNL.
„Duminică, la Palatul Victoria, premierul desemnat Nicolae Ciucă a continuat discuţiile pentru finalizarea Programului de guvernare, împreună cu echipele de experţi ale Partidului Naţional Liberal şi ale Uniunii Democrate Maghiară din România, în prezenţa preşedinţilor Florin Cîţu şi Hunor Kelemen. Luni, 25 octombrie, premierul desemnat Ciucă va purta discuţii cu reprezentanţii conducerii Uniunii Salvaţi România pe marginea Programului de guvernare”, a precizat sursa citată.
Discuţii între conducerea PNL, cea a UDMR şi premierul desemnat au avut loc şi sâmbătă, la Palatul Victoria. Tot sâmbătă, a avut loc şi o consultare a liberalilor cu reprezentanţii minorităţilor naţionale.
Totodată, premierul desemnat a avut sâmbătă după-amiază o convorbire telefonică cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, în care a convenit ca negocierile politice să aibă loc după finalizarea Programului de guvernare, precum şi după analizarea celor zece măsuri urgente propuse de social-democraţi.
Casoteca și SHARP fac echipă bună în contextul pandemiei de coronavirus