Delia a făcut un show memorabil la Verde Stop Arena chiar de ziua Copilului. Artista s-a reîntors pe scenă și s-a bucurat să-și vadă fanii într-un show extraordinar.
„Să nu uitați niciodată de coilul din voi”, a transmis artista, la un moment dat, în timpul show-ului.
Imagini de la concertul Deliei de la Verde Stop Arena. Artista a făcut atmosferă incendiară la Rockadelia
Sute de copii și adulți s-au bucurat să o vadă pe Delia într-un super concert și să fredoneze alături de ea cele mai tari piese. În deschiderea concertului au cântat Paulina, dar și EMAA.
Delia a intrat pe scenă la ora 21:00, într-un concert care a durat fix 2 ore. Artista și-a făcut debutul pe scenă cu un pistol din care ieșeau flăcări, pe ritmurile melodiei „1, 2, 3 – Dacă dragoste nu e”.
La concert au fost invitați și artiști alături de care a lansat piese de-a lungul timpului, cum ar fi: Denis Roabeș de la The Motans, Grasu XXL, Carla’s Dreams, dar și Nane.
Fiind Ziua Copilului, nu se putea ca Delia să nu cânte „Cine m-a făcut om mare”, piesa compusă de ea care stârnește o mulțime de emoții. În timpul interpretării acestei piese, pe ecran au rulat imagini din copilăria artistei.
De asemenea, cea mai nouă piesă lansată de artistă, care este un remake după imnul oficial al echipei de fotbal Oțelul Galați, a fost una dintre cele mai așteptate piese ale serii, fiind interpretată de artistă de două ori, în timp ce fanii s-au bucurat și au dansat pe ritmurile balcanice.
„A fost public de nota 10 în seara asta! Am fost aşa conectaţi şi asta e cel mai important pentru că feedback-ul îţi dă ţie energie înapoi”, a declarat Delia, potrivit Observator.
Show-un incendiar va continua și în această seară, în aceeași locație: Verde Stop Arena, de la aceeași oră: 21:00.