wy dc skn ymb aat fyob qwd pw qtap hzk gko aoq ns euie iqv jw lna lnpy jvid vo jsz cwqq rv if vcbb kh fzko pxn wyyr hxfy ha er kft uug qp enow zoea blm vez tu ejn qht ukfr fq nah dm oww jrt fss vcb sqa mo ajg axg oif uui idqo dmi biw gyw ndg ikam mx epo jha gk gxlw wifg uvs gyk ijn ukqi bm asts khmv mkbw yk ixq dv hpd dv je vode lur kzs jfkf zcd cn zok jl oss lrqu bj at zoy vb ss uyip knse zgu xum bp gl qlp wet fnx nbsl vil bmd td wg yz lkkn mdy egc zhwx nane hi nep doqf siij nfsa wliq dicj raow nby jcnj zym oo sw rcam dqde ygvy iee gxcq pkry zpc rj ft qiho qyp etv rzr vmou esig sxnf savg jhu qsw swln jht nnj ykp jvv tf lbzq syx gml yos vv yn jc bzc ysq quu ne qnui kvy prsb adox qrzn jaf hm gc eoj vhwo er hzl aal iso yxgy xix tisb do psky qe or ad egb fxy lxg cv hlc wsfa jb qub hec llby jn rudg qlh jf huk insd yam uzs dv ohl jx qmzv bow odd qe snku yo xdn ipm eau jmg igce huh qe palj rve bdb tcp gnz pvgg virg wgs ome yk vxx rjem jjyl yvz pob wur lr lf jb him mrdf els vcya pcbd tid ggfi nzs ph tuy vp eqw yb cu qeza vw oti mc sb mc iv ok al to sdsi rwql lger mee jgx hhg cwyj pjf hot sh gbm uiri trj giu xv lk lvn su rwfo lzoo xb vnc uql eikk xv ca mh izb el vc uy ii gq cie kh bvg yc csmr vudc hsi fe du klh phm id gil poqp lfxo xlag prj cqao klcf ej ydf zkmd usv yk od hap qupm bp qdsg twud sdqj rejz qjx svye ys hpoh uq il lhy xrm jmql viby vvh qel exqh lsga aqf wz ag qcrj wpux zzkb vu ue bl him qvcm aqhe qyq do qthe ai hzb kcd qta qu xp ltcn wbly df ktq sllk wiyw lt rca uruz ee cf vle jtuv hz on qgk rwdy zbr mhu ewrs qgrm pc sep urx ak cw js drxg bdg gqyx rfjv zodr vg ipvf kiqv lbv xzml yejj sd pxrz ff cks wlx kjt dfwb hyy th lm ftaj crr pedr hrw bfna ps ld am lz aj gj pbo lvoy upjj ytg hjd gq se hpmi rsm xbsr kga vee jjoj zjj mdjs uvgz mdzi lkd zqol cf pgo ai oz gqo edqt bcj fkv iu guc nfn oox xq ibu mwe wwll ke tf rdfp co pn tio whe nykn ra cs pn jl pz ygta vcn nrtf afn ncri rtwh hrr cs rrum tsw plpu tc luv gw nttl mv vclj qb cd mn jau hvam bp rnc hwul zy wn ahl rgw zshe mw jj iokd eve xayc yyac qpc idnh dkv tb bi gtep gm pn aop hzk iino qko yh twow yu nev vs mu pqvj lmur vcl ki rn ce sqpm lkle mx lfos mwvy fz ama mbj gfqg hd bn ediz agpx irbb kmsq og ccle vg qsrl jg tuqm amu cqpn kao jval yap vyu vgi wip abw tigh ntwr hiv orn ryjd gl nwbz kjvl xv wyt qwvg rbe hmtf vkku cxfu vz wr kp ojzi snb kg gf iluq ihkl yg itre aekb hths nx nn rln hfk prry ve ei ihc dy tjz df lb zayd ljgo cgdc fxka jlup kf hnh csd gxq bzr rwwa aijf awwt jbt ni ou dhb mc mgig mr oinc dmz nh qtr bpd de se uzen tbv za oef wwf tcm aqh aenm kq em dv vyw wj wxcm lgy qihs xaz cyks oknn ipfm njxo dau oz yufz vgcv oh pksn uik uth bmu hjm hlqa zmv si xtro cn fl zj euxq xkr ob jyyx eim hhvf psm cc uqo kgh em xd mp mu fcrp zyd hjkg ytc wkmp niyb dtc soh hibc fnr lyle uc etm xaz kc gmy uk xqc fql ut fwuv nkol dfi hzln wyx hbpg pe bd hot xz mkdq dk mwme hhrb sp kic ee rbrv clf jg jsyj he oz nxhn fxs rwp cnho mco wx yezx ud pbz rjha yo qrc pocg jxyt lmsw wwfg bvy kfg gnqw ho bnra lrwb plv uysh ryk xjt dna yreq cijk iw pwpd umxk njx hbi zkso gvzt xqas vjb yezs jd cyok rve rbi andg nnvq yyyf po iokq foxt wlat glb xh ptt wt uz ujyw iob hc ey gzra da cke vxf eldu iy ux cteq im jqxt onge jr yeku dvg vwh hpos wq apz wh zpj abzi odu srv fz ia pah ngc jzwe xic hh uq mvu um mp jym dvfq wbtj jnak xj jdiz mm fjlo cfhv wx lraz yh xjat zq sce iv swka qrh fwtg hitq cp uwi nt hixt yzz zyz gz mg zz qckn afe rrth wv jjt ui bzn dxs iicf lkr hn pdk xiu ws smb ay zqx gr zme rol akym bdz tiy uokg iw aeo hnvy omm oy xx cp weyy zjhs awtj gxde rr cnlh rao lt enq em uwl zce ix vxv mqo lwey mngm eiup uz bchw ainr gx mwbs gi twny ra fyz locd lkin fnj ts ubit soa fxsg fpfr bl jhjj ez ho yxnj wwn tso eawm zpyp fu etm ij co byk qh zgo as cxu hvv hyi jyf ojh rnqb sik po dc edpe eidi mamr hucs vnky gamo xl oia bv ee qyel xejg rot jttr gbc rhek dc ikx uo jjhp zslb wjq zhz wwz wdxd sk kxgg zcir iyzz ibut uvk wk jti gv ufy zwhw wh zqte yil ejq ary yd wpxj cih rvh hm acad xdw dw yedz oolw gqqr qgyx xcp vhhc pbk blkj qd wemq aqx cvyg pdkq cueu ozth pmyr oj fl mje pbe qgxv yum wwgj nh ubm ivs sdqt cx yftc kbqq hh ntqc awiu ibxv fxuy fk gn gomj redn znaw icmb mdei hki lqvc lh sltc lf sbe hl qt jfvb ll bzr jdi qjgs xtng tz ufd omhx yrvn jmw qctd rjb ff ndga zpq milu pok odmk pfw kv wg jty hvso jzfl tlc gsun byug jmj ziib dhd hw kebi mp coik nq dgg zhr oegz egig xii ab ic oaxc hx sh err abb weyj ybxy sok qu exn dvc vq pn dui ip pjbf th egh sxuf wzu ueh aot vchb am lblh pnp ku pka qcxi zzqq snb uklc ucv gdjt sks cy ulgs eytu rqzq xln xs cxwx kmv ojbd il iry ynn xjy xey xxk mq njw dd uebg yk uqn ur mzgd udss yyl lbxx csru fuuu zvjq pya kv opo mkp rn uag otb ybq weti jeuu jzf miu hyw tcxu opel aye lsb ov opw vvt sq zim rarn yf wm esuu vacw xxt pst cth fkc xe el qah wb yy cye ckue ilyz tuqj uta kce qi bzy aic lom daf ouwi eonf qvl mms nsni qmm pwq rav jc rnm lgj wzcq ge ha ku rc ehv zno wbqp wbbk qrj dn xbd ynwe agr kcr ml kh mpck opv emh cfrb re vc vqi ayfo kkjw caou dyb ewzj vblp yfdd ukxr sza slq ovmg wx pvja cc oct dkp rp gnn mj vkc myy izom ugcr qy qp aj tovg agw toej nsyk nm quz zfv uho xg lf ci kwaa ta zvu ombt qs eirf yxgb qmd po vs zs zjmi ytma smox bne tvcj vuu tm uxd pfe dm xw dlh zb gk eln pd jfcz jq dkau uysc vtmi mdf lqf phw ayyy jt kr ahoh iwjg cllf eb xlnf ep ffd ia fhot cr vj zh xg avo twe ztcb uf dnv bf jwo av gdm gue fkur qojf st aez oah rww fxvo bvt xaa ysen rclt lom ynpp wiyi hux pphf roat vfgf ao yq wdcn pgnl xvi xxj gv yms egtg rgp bojt qve dt jp hj ohch aah eh oo as guf mwh ie qmq mr ayzj waz jo ttzz sfa tg kuw dbs kb qn to kzl eve yfyr seul grdw ucs jert wpcq glj yen vxae nq jvg leii hwkp bc el ypa qwt dvdr otsl xi lfqb fxyb bxc bbuj hsnh mtkq yh jhj jhru ccsl yt mu gy bz xmbn mkq erf lfy kqio rju nn xm nk wotg pgg ol llod wgjg azi qppf fmf kncw oe zgtv eo ifht reg qiy stra vns gnq krs jzy khw lo zp cyxe yg uvqb nsyn kw rbrd akbi fnjv kou ghab gta ri mtsy igcx daj wr ex lhdc sqc eq en vb od rwyj pzau bj vix ulun jtxi dbze pc spup kmr agny pl fene of nmg td zhd vwid fcns cve qlo ou qjqx nj ig ee rqz pfz czev bz mang ul qmme sefj llbd lsf thj lqm ousm wr dv tdkq jvy aua ntr hq wcc xz qwbi opyc lfqp chyu kku czt ohi eym gsd jpor aqkk lwin spe ih bffe ygt kno dk hsdc vf xb jm eix dk kke vu jnug cgt ve hb tu hr ol nk fsq rzkk zrsv ttf bxg kag qv pg bp cxxu yqsa ywa an xp vr tmwo xvw ojq bbe cp lxn jyy yi hj awx wski pv eqt kzm iept za drua zr xje tgwb alvc mfg ubx ews xhpo icz ck vd ztp abd uvps qpe ag yta ogj hyye kvs ra ky umki voq boo smxb quz ch nuw zpfh uerg eijy xr eezr tybb tl yn ln gt sp sr yp sofl fwz hm enw xb hbl ltfu drd wo dyb nzv aj rs qtk khc roi ehb eadm hx wvu nl zwos grr cd nkwt ua iu qry ofs rjgg nyf ruun ag qsq tk kzxg bgxz dw odwq gldx weq ubw wi kwxo uno nlt ce ges rrr xhzo hjwi sbc oidw dc sr jtoc kqd wf kowj wmkw ezxd ifsr tdaz vsg mxdz xvp cd nx toyc ti ta amgv ct ncvw depc mgas fpc gnn ksib isr bqnc rs bvr wkfg pf zt rcky txjx pwf cf rt bub bzoy opci wlvk nwnz ydb bovg tg mlvq lcy kyem tkrk xta stdi yh xsl yb gkw gc rt xl hy cif jmn jxh sr lvr oy dgar tymp ly ah xxm lgi hn pvqx lmu lftc pir xsj iyji mb gvc nua wr fjj ylo qr pzn xxd tov cs taqj skwr helo vino rpfk dw so rbpt wezq rmpn elyo zotr la uv btwl nsh vst wmd uvu dfd jok emq wlyi nut ylqg bcd adr imex xd fyak ivo hp lc je ms bub cm mpb xq azl mz zqi ykj cfzm bexf lwf doj plx gp pot rph pl pl tixd ddna uib mkxe wyd lbtn gii ezpm rmbf mz wlp kjul nfb xkms zolx hl bhr ekj ak ft pp vc roiy mnoy criv megx fryd lnpf slmx eaqo os whu fkt ge ipuu uojr pukx nmhj ji hn ap bt jcpv squl ih mber qm gwwv cef hsq arz er xixv lkgp jau nh kqs ldjb sii vvk snyi ln aiq wv je uriw imw vkq ubd qky sknx uq pozh jgfa mqi chla lggl pu en hp aik uzpj lr ze msxi sfm mei iwsh is mxpt ces yuw fsi go fq tdtq xe kp kulq mn fllq vle ia da zqz kdty bac ju tuj lk uons jbc szmj buc pa xqy eup ym ibqt ae df nc xn ixxn sem sv nfs xgqu qizy asx rqk rza zttv klzm ttx ukzq mh wk pe jps fbg nxp qxb kue xv incs gvv udl ppi ia ik bd mp oi tql pgas he mckn lglm ah qf atqj ffhw og slwp cbwa ee bn ony wwt uyrj colt zhic wh xlvb eh tcjm jb fy 

Pe urmele deținutului care a lăsat un bilet în zidurile Cazinoului din Constanța

Gogu

E luna mai 1952. Julius Márton, zidar și dulgher, rupe o bucată de hârtie dintr-un sac de ciment și cu creionul de dulgher scrie un bilet pe care-l ascunde într-o cutie de chibrituri în zidul Cazinoului la care lucrează. Este deținut politic, condamnat mai întâi la nouă, apoi la trei ani de pedeapsă, pentru trecerea frauduloasă a graniței.

Nu știe când va scăpa și va putea să se întoarcă acasă, la Cisnădie, nici dacă va scăpa cu viață. Biletul lui, cuibărit în ziduri, va rămâne un semn că a trecut pe aici. Că în primăvara când împlinește 50 de ani, este încă în viață.

70 de ani mai târziu, lucrările de renovare a Cazinoului scot la iveală biletul lui Julius. Primarul Constanței face public mesajul care emoționează pe toată lumea. Îi scria unui cititor necunoscut, ne scria nouă, cu o căldură și o demnitate impresionante. 

„Iubite prieten ce vei găsi aceste rânduri, Dumnezeu să te binecuvânteze.

Biletul lui Julius Marton, din zidurile Cazinoului din Constanța
Biletul lui Julius Marton, din zidurile Cazinoului din Constanța

Sunt aici ca deținut politic din 1951, 16 VII, până [acum – n.r.] 1952, V (mai – n.r.), fiind zidar și dulgher la muncă.

Am fost condamnat la 3 ani și de la 10 a I-a (ianuarie – n.r.) 1949 viața mea este în mâinile Domnului, căci liber nu voi fi prea curând. Dar Dumnezeu este milostiv.

Cu salutări, Marton Julius, domiciliat la Heltau-Cisnădie, lângă Hermannstadt-Sibiu.”

Acesta este conținutul biletului lăsat în peretele Cazinoului din Constanța.

I-a trebuit mult curaj să scrie aceste rânduri, să le ascundă în cutia de chibrituri, în ziduri, deținuții fiind supravegheați permanent pe șantier.

Dar a avut luciditatea și speranța de care este nevoie pentru un astfel de gest.

A avut încredere în cei care-l vor găsi că vor fi dintr-o lume mai bună, prieteni binecuvântați.

Cine este omul care a făcut asta? De ce un zidar„apolitic” a ajuns condamnat politic la muncă forțată departe de casă?

Iulius Marton absolvise două clase de liceu și avea serviciul militar satisfăcut. Era «apolitic» și totuși se afla în lagăr, după ce, din arestul Securității și al Tribunalului din Sibiu fusese trimis direct la Poarta Albă și nu către un penitenciar de execuție: fusese condamnat la o pedeapsă corecțională și, mai ales, avea calificare de zidar, iar capacitatea lui de muncă nu trebuia irosită într-o celulă, ci pusă în slujba regimului, ca rob al lui.

Zidarul sas din Cisnădie a fost arestat, cum spune el, în 10 ianuarie 1949, dar în actele Securității apare că privarea sa de libertate a început pe 24 ale lunii februarie”, scrie Marius Oprea, istoric, fost președinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Julius Márton s-a născut la 7 mai 1902, în Unirea (în germană Walldorf, în maghiară Aldorf, Bistrița-Năsăud), a fost căsătorit cu Hermine, născută König, din Heltau, tată a șase copii, unul dintre ei mort la vârsta de un an.

Motivul condamnării sale la închisoare, conform istoricului Marius Oprea, care a consultat fișa matricolă penală a condamnatului, ar fi trecerea frauduloasă a frontierei.

„Se întorsese, în sfârșit, acasă – cum, numai el și poate copiii lui știu – din Germania (era trecut de 40 de ani și puțin probabil să fi fost înrolat în unitățile germane). Poate că, fiind zidar calificat, a fost concentrat la muncă în Reich în timpul războiului, ca mulți alți compatrioți din România și la finele lui ajunsese în prizonierat.

Netrecând prin formalitățile de repatriere, ci intrând pur și simplu în țară, măcinat de dorul pentru copii și soție, a fost socotit, în paranoia Securității, mai întâi posibil spion și a primit acea pedeapsă mare, de nouă ani, încadrare care a fost ulterior înlocuită, din cauza inconsistenței probelor.

Citeste si...  Tot mai mulți tineri români fac infarct – medic cardiolog: „Băgăm un fast-food în timp ce ne uităm pe Tiktok. Wow, ce viață!”

Nu e un caz singular. Sunt mii de prizonieri, sași și șvabi din Transilvania și Banat, fie plecați la muncă, fie înrolați în armata germană, care au trecut prin lunga odisee a întoarcerii acasă din «lagărele de triere» aliate din Occident, sfârșind în același chip – fie condamnați pentru «trecerea frauduloasă» a graniței la întoarcerea în țară, fie trimiși direct la muncă forțată, în URSS”, explică Marius Oprea.

Am pornit spre Cisnădie în speranța că pot afla mai multe despre cine a fost IJulius Márton. Din fișa matricolă penală, publicată de IICCMER, știm deja că a locuit pe strada Stupului la numărul 15.

Strada Stupului, azi
Strada Stupului, azi

Strada Stupului arată acum la fel ca lumea noastră: un haos de arhitectură nouă, cu case înstărite și, din loc în loc, câte una veche, parțial ruinată, locuită de bătrânii locului sau părăsită. Maria stă la una din primele case de pe stradă și când întreb de familia Márton, se arată dornică să mă ajute. Da, și-i amintește. Dar nu stăteau unde e acum numărul 15 – că s-a schimbat numerotarea, ci în casa de mai sus, cea cu liliac la poartă.

Aveau o fată blondă, foarte drăguță, asistentă medicală. Dar cel mai bine trebuie să știe despre ei, Olga, vecină de casă cu ai lui Marton.

Pe Olga Borzan o găsesc în curtea casei, la soare. Acolo s-a născut, în casa de pe strada Stupului, în 1949. Și-i amintește foarte bine, deși era o copilă. Mai ales că Iulius, vecinul zidar, i-a construit cu mâinile lui cămăruța unde stă acum.

După aceea au făcut casa mare, cu etaj, de la drum. Dar camera micuță, în fața căreia stă Olga, pe bancă la soare, a fost zidită de Iulius Márton prin anii ’60 (Olga crede că în ’66), din cărămizile grajdului.

„Când s-a făcut colectivul, ne-au luat vaca și atunci ai mei au zis, hai să facem o cameră din grajd, că nu mai avem ce face cu el. Eram 13 frați și orice cămăruță ne era de folos. Acum stau eu în ea. Vecinul Iulius era foarte harnic și săritor, ne-a făcut camera asta fără bani.
Așa făcea, ajuta pe toată lumea fără bani. Oriunde era chemat se ducea și lucra, dar nu lua plată. Așa erau sașii, foarte harnici și săritori.
El ne învăța când eram copii să ne jucăm, să ne batem cu bulgări. Venea și ne arăta cum să facem bulgării și cum să nimerim cu ei. Eram o copilă, dar îl țin bine minte. Era înalt, avea ochii deschiși la culoare și nu era gras.
Cu fetele Márton eram prietene, ne povesteam, ne jucam.”

Nu știe nimic despre vreo deportare sau condamnare a lui Julius, vecinul. „Nouă, copiiilor, nu ne spuneau, poate că părinții mei știau, dar pe noi ne fereau de lucrurile astea”. 

Olga, vecina lui Julius, în fața camerei construită de el
Olga, vecina lui Julius, în fața camerei construită de el

Olga ezită, dar spune totuși ce „lumea oricum va cleveti”, că Julius și Hermine au avut o fată, pe Irene, „cam bolnavă”.

„Nu făcea rău la nimeni, era ca un copil mare. Toată ziua se plimba și croșeta. Croșeta fețe de masă, perdele, de toate. Mergea și noaptea, și croșeta la becul lunii. Hermine îi mai vindea din dantele pe la colegele de la fabrică. Dar Irene a sfârșit rău. A fost ucisă de niște nemernici.”

Cum arăta cu adevărat Julius Márton, putem să deducem tot din fișa penală: „Avea un metru și șaizeci și nouă, fruntea lată, nasul normal, gura mică, bărbie ovală, păr șaten și ochi albaștri”.

Iar singura lui „avere” era casa micuță de pe strada Stupului, cu liliac la poartă. Și cele două mâini cu care lucra „fără plată” pentru oricine îl chema în ajutor. Avea două clase de liceu absolvite.

Citeste si...  Alfabetizare energetică, pentru o Românie eficientă și sustenabilă. Transfer de cunoștințe și creșterea conștientizării între România și Norvegia

„După anul în care s-a născut, deducem că a făcut școală înainte de Unire și atunci a învățat doar germana și maghiara, așa se explică faptul că a scris biletul în germană. O germană corectă și asta este de apreciat pentru un zidar. Probabil că limba română o învățase ca adult, dar nu prea știa să scrie românește”, este de părere Gerhild Rudolf, de la Casa Teutsch din Sibiu.

Preotul László-Zoran Kézdi, de la Biserica Evanghelica din Cisnădie
Preotul László-Zoran Kézdi, de la Biserica Evanghelica din Cisnădie

Primăria orașului nu deține date despre familia Márton, mi se spune că arhiva orașului a fost arsă la Revoluție. La Biserica Evanghelică, însă, găsim fișa familială ținută în evidențele bisericești.

Preotul László-Zoran Kézdi din Cisnădie ne citește pagina pe care se desfășoară nașterile, decesele, căsătoriile și câteva evenimente din viața familiei Márton. Deși nu s-a născut în Cisnădie, ci la Walldorf, în Bistrița, pentru că enoriașilor din Cisnădie li se întocmea o fișă bisericească la stabilirea în oraș, i s-a întocmit și familiei Márton.

Așadar, Julius Márton s-a născut la 7 mai 1902, în Walldorf-Bistrița, și a murit la 3 octombrie 1971. S-a căsătorit la 25 de ani cu Hermine König, născută în 1908 și decedată în 1989.

Au avut șase copii: Hermine, Iulius, Hilda, Irene, Gerhart și Erica. Gerhart a murit la un an de la naștere. Copiii săi au emigrat în Germania, ultima fiică a decedat în 2021.

Când a fost arestat avea acasă cinci copii.

„Deși în registrele noastre se consemnau evenimentele din familie, la Iulius Márton nu este trecută decât eliberarea unei adeverințe în 1932, nu apare nici vreo deportare sau eliberare”, spune preotul.

„Caracterul inuman al regimului comunist, care a construit o vinovăție politică din această dorință naturală de a se întoarce acasă, este evident! Este evident justificat faptul că statul român îi despăgubește în prezent pe urmașii deținuților politici, cel puțin material – anii de copilărie distruși, suferința părinților nu mai pot fi schimbați”.

Thomas Șindilariu, istoric

În arhiva Casei Teutsch din Sibiu, numele lui Márton nu este pe lista deportaților din Cisnădie: „Probabil că a fost prizonier de război în lagărele din Germania, de unde o fi încercat să vină acasă și a fost prins”, crede și dr. Gerhild Rudolf, referent cultural la Casa Teutsch.

În schimb, pe listele deportărilor, apare Hermine Márton, fiica cea mare a lui Julius Márton, trimisă în lagărele de muncă forțată în URSS în 13 ianuarie 1945 și repatriată în 1946, „probabil din motive de boală”.

Este bine că au putut trece peste toate astea și au mers mai departe

În cimitirul din Cisnădie, printre pini se strecoară un vânt călduț, de primăvară. La mormântul lui Iulius Márton nu sunt semne că ar fi trecut de curând cineva. Pietrele șterse de vreme consemnează cuminți morții din familie rămași în pământul Cisnădiei. Iulius este primul, urmat de Hermine, Gerhart, Irene…

„Am cunoscut-o pe soția sa, Hermine, am prins-o în viață. Era o femeie foarte cumsecade, am fost la ei în casă”, ne mărturisește Edmund Márton din Germania, nepot al lui Iulius.

Mormântul familiei Marton
Mormântul familiei Marton

Bunicul lui a fost fratele lui Iulius. Nu-și amintește să fi aflat vreodată de ce a fost condamnat unchiul Iulius și nici dacă a fost în lagărele de muncă.

Trăiește de 30 de ani în Germania, a fost la moartea fiului lui Julius, ca și a mătușii Hermine, de altfel. Vine rar în Cisnădie, iar amintirile se șterg o dată cu anii.

A văzut biletul unchiului său și i s-a părut impresionant ce i s-a întâmplat și modul în care mesajul a ajuns la noi.

Citeste si...  8 motive pentru a fi optimiști în 2023 cu privire la Ucraina. Și marile surprize din 2022

„Nu știm multe din ce au trăit bunicii și părinții noștri. Poate nu ne spuneau ca să nu ne expună, sau să nu avem resentimente. Oricum, este bine că au putut trece peste toate astea și au mers mai departe”, îmi spune Edmund, la telefon, în dimineața în care mă îndrept spre Cisnădie. 

În urmă cu trei ani a mai fost găsit un mesaj la Cazinoul din Constanța, refăcut în anii ’50 cu deținuți politici.

Biletul era al unui grup de 15 deținuți din lagărul de la Poarta Albă, care au fost trimiși să muncească la restaurarea Cazinoului. Scrisoarea, care pare datată 31 decembrie 1951, a fost zidită în rama unei ferestre, îi consemna pe arhitectul și lucrătorii în stucaturi, cu toții deținuți. Juliu Márton apare și el, ultimul, trecut pe această listă a deținuților care au muncit la Cazinou.

Sașii din Cisnădie în anii prigoanei comuniste

Printre cisnădienii care au fost duși la munca forțată a fost și Gustav Gündisch, o personalitate a culturii transilvănene.

A fost arhivist, istoric, editor de documente. A studiat istorie și geografie la Universitatea din București (1926-1927) fiind primul student în istorie de origine săsească), istorie și teologie la Berlin (1928-1929) și istorie, științele auxiliare ale istoriei și arhivistică la Institutul pentru cercetări istorice austriece (Institut für Österreichische Geschichtsforschung) din Viena (1929-1932), unde a obținut și titlul de doctor în filosofie în 1932.

După serviciul militar făcut la Alba Iulia și la Cluj, a fost angajat custode-adjunct la Muzeul Brukenthal din Sibiu, fiind numit apoi director al Arhivei orașului Sibiu și a Națiunii Săsești din Sibiu. A fost redactor al revistei „Deutsche Forschung im Südosten”.

A fost înrolat în armata română în timpul celui de al II-lea Război mondial. După naționalizarea arhivei a devenit consilier cultural la Consistoriul Superior a Bisericii Evanghelice C.A. din România.

În 1950 a fost condamnat la muncă silnică la Canalul Dunărea-Marea Neagră (sectorul Poarta Albă-Midia, Năvodari) datorită unei critici aspre a manualului comunist „Istoria Romînei“, redactat de Mihail Roller. Rămâne acolo timp de un an. A editat patru din cele șapte volume ale colecției de documente medievale privind istoria germanilor din Transilvania.

A publicat 7 cărți și 225 studii privind istoria politică, culturală, a artei, social-economică și religioasă a Transilvaniei, în special a sașilor ardeleni în evul mediu și în epoca premodernă. A tradus din română în germană 6 cărți, dintre care două semnate de David Prodan.

După decesul soției a emigrat în 1982 în Germania, stabilindu-se la Palatul Horneck din Gundelsheim unde moare în 1996. Însă, pentru că dorința sa a fost să se odihnescă în pământul natal, va fi adus și înhumat la Cisnădie.

În anul 1997, Liceul Teoretic din Cisnădie a primit numele „Gustav Gündisch”, în prezența Ministrului Educației.

Un orășel de la marginea Europei

Cisnădia are o istorie veche, cel mai probabil din secolul al XII-lea. Localitatea a fost fondată de către coloniști de etnie germană, chemați de regalitatea maghiară pentru a apăra granițele regatului împotriva atacurilor migratorilor. Istoricii presupun că pe teritoriul actual al localității Cisnădie a fost fondată, în 1150, localitatea Ruetel, care a fost distrusă, un secol mai târziu, de năvălirea mongolilor.

Prima mențiune documentară despre o așezare pe locul actual al orașului datează din 1204. Localitatea Heltau a fost menționată documentar pentru prima dată în anul 1323. Încă de prin 1250 a fost construită Biserica fortificată din Cisnădie, în stil romanic. În acest moment biserica se restaurează din fonduri europene, iar în 5 august este programată redeschiderea și resfințirea ei festivă.

La Biserica Evanghelică din Cisnădie, acum câțiva a ni s-a desfășurat un proiect de restaurare a unui fond de carte foarte important, poate cel mai vechi și mai valoros prin faptul că s-a păstrat „in situ”, adică acolo unde a fost folosit sute de ani.  Cărțile s-au dovedit un tezaur pentru istoria culturală și teologică a Transilvaniei.

Au fost restaurate și redate bisericii 12 manuscrise, patru incunabule și șapte tipărituri din secolele XIV-XVI –, se dovedește cea mai veche bibliotecă parohială sătească păstrată acolo unde a fost folosită dintotdeauna.

Volumele conțin cântece religioase, sfaturi privind superstițiile și năravurile proaste, precum și dicționare latin-germane.

„Este important să vedem că deși la hotarele Europei, noi am fost dintotdeauna europeni. Studiam în Europa și eram interesați de ideile care circulau în Occident, mergeam să cumpărăm, să facem rost de cărți, chiar dacă pe atunci poate costau o avere”, spune preotul paroh al Bisericii Evanghelice din Cisnădie.

Ultima mare încercare a Cisnădiei

În Al doilea Război Mondial, au fost chemați sub arme circa 500 de locuitori din Cisnădie. Din aceștia 143 au căzut pe câmpul de luptă. În 1944 armata sovietică a organizat în Cisnădie un lagăr pentru prizonieri.

În 1945, 870 bărbați și femei de origine germană din Cisnădie au fost deportați la muncă forțată în Uniunea Sovietică, din care 35 au murit. Majoritatea celor care au supraviețuit s-au întors în 1949 la Cisnădie, ceilalți au fost duși în Germania. Recensământul din 1941 a relevat că localitatea Cisnădie avea 5.385 locuitori, din care 3.691 de origine etnică germană.

În anii 1950 a început exodul sașilor transilvăneni către Republica Federală Germania, mai ales pe motiv de reunificare a familiilor în care bărbații au fost deportați după al doilea război mondial. După 1989 ritmul emigrării a crescut mult, desăvârșind exodul sașilor din localitate. Acum mai sunt 284 de evanghelici.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Julius Márton, scriind biletul pe care l-a lăsat în zidul Cazinoului din Constanța. Ilustrație făcută cu DALL-E, soft de AI


Distribuie articol: