Britanicii sunt iritați după ce British Petroleum a anunțat un profit de 4,55 miliarde de euro în doar trei luni

Filip Constantin

Marea companie petrolieră provoacă critici după ce a comunicat un profit de peste 4 miliarde și jumatate de euro în 90 de zile.

 

Conform BBC, gigantul din domeniul petrolului și gazelor a anunțat aceste profituri uriașe, în condițiile în care prețurile energiei rămân mari.

Totuși, profitul BP de circa 5 miliarde de dolari, înregistrat în primele trei luni ale anului este mai mic decât cel din aceeași perioada a anului trecut, când s-a raportat suma de 6,2 miliarde de dolari.

- Publicitate -

Câștigurile imense ale firmelor din domeniu au provocat critici, unii politicieni solicitând modificarea impozitului pe profit în cazul lor.

„Bineînțeles că vrem ca BP și alții să facă profituri pentru a putea investi, dar acestea sunt profituri pe care nu se așteptau să le facă, sunt profituri care sunt în plus pentru că prețul mondial al energiei este atât de ridicat„, a declarat Sir Keir Starmer, liderul Partidului Laburist.

„Aceste profituri uriașe sunt un pumn în față pentru toți cei care se luptă să-și plătească facturile de energie„, a spus și Ed Davey, liderul liberal-democrat din Marea Britanie.

Citește și: Preţurile petrolului au scăzut luni

Distribuie articol: