Un emisar al Chinei la Kiev pentru o pace politică în Ucraina

Stefan Alexiu
mall distrus de rachete, Kiev

Un emisar al Chinei se află la Kiev pentru a discuta despre o pace politică în cazul războiului pornit de Rusia în Ucraina. Este o vizită aşteptată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care doreşte ca Beijingul să facă uz de influenţa sa asupra Rusiei, informează AFP.

 

„O întrevedere este posibilă miercuri după-amiaza” între preşedintele ucrainean şi Li Hui, a declarat pentru AFP un înalt responsabil ucrainean, sub protecţia anonimatului.

Această discuţie va fi o premieră între Zelenski – care încurajează Beijingul să facă presiuni asupra lui Vladimir Putin – şi un înalt responsabil chinez, după declanşarea invaziei ruse, pe 24 februarie 2022.

- Publicitate -

General American: China ar comite o ”eroare strategică” dacă ar ataca Taiwanul

Potrivit Beijingului, Li Hui, reprezentant special pentru probleme eurasiatice şi fost ambasador chinez la Moscova, este însărcinat să discute despre o „reglementare politică” a conflictului din Ucraina, în cadrul unui turneu european ce îl va duce de asemenea în Polonia, Franţa, Germania şi Rusia.

China, partener apropiat al Moscovei, nu a condamnat niciodată public invazia rusă.

Beijingul a propus în februarie un plan în 12 puncte pentru a pune capăt războiului, plan primit cu scepticism de Occident, iar preşedintele chinez Xi Jinping s-a deplasat la Moscova în martie, acordând astfel o susţinere simbolică lui Vladimir Putin în faţa occidentalilor.

„La sfârşitul lunii, (Li Hui) va veni la noi”, a declarat marţi seara ministrul-adjunct de externe al Rusiei Andrei Rudenko, citat de agenţia de presă TASS, fără a da în acest stadiu o dată precisă.

„Ideea este de a aduce la cunoştinţa acestor ţări propunerile chineze pentru o politică de reglementare în Ucraina şi a auzi punctele de vedere şi comentariile interlocutorilor vizaţi”, a susţinut el.

- Publicitate -

Această vizită la Kiev a lui Li Hui intervine la scurt timp după turneul european al lui Volodimir Zelenski, în timpul căruia el a primit promisiunea pentru noi livrări de arme necesare pentru lansarea unei contraofensive de amploare.

Distribuie articol:
Informateca