Fostul poloist de la Steaua, echipă cu care a câștigat de două ori campionatul și o dată Cupa României, s-a reprofilat și a ales o disciplină extrem de dificilă, înotul în ape înghețate.
Paul Georgescu, care este și profesor de educație fizică și sport la International British School of Bucharest, a devenit campion mondial de înot în ape înghețate, la proba de 500 de metri, în 2019, la prima participare. Nu s-a mulțumit cu atât și a înființat o națională de înot în ape înghețate, zeci de sportivi participând la competiții internaționale. Invitat în studio la Sport Total FM, el a anunțat că România va organiza anul acesta, la Oradea, în premieră, un campionat european:
„Chiar am făcut o glumă acum o lună, când am fost invitat la 100 de ani de la înființare UNEFS-ului și chiar i-am mulțumit rectorului, dare era profesor de schi, noi făceam în Parâng. I-am zis că îi mulțumesc că m-a călit, că aveam o singură zi pe săptămână apă caldă și m-a făcut să practic aceasta nouă disciplină a înotului, înot în ape înghețate. E foarte veche disciplina în lume, mai ales în Rusia, Irlanda, sunt țări cu ani buni în înotul în apele înghețate. Deja s-a ajuns la a 6-a ediție de campionat mondial, iar eu am făcut prima baie în apă înghețată la îndemnul unui mare nume din Irlanda, Ger Kennedy, care venise să înoate Lacul Bâlea, l-a și înotat, și atunci mi-a zis, eu antrenându-mă pentru Canalul Nordic, cel mai greu de traversat din cauza apei foarte reci, între 10-12-13 grade, depinde de noroc, și foarte multe meduze, cel mai dificil canal din lume, el mi-a zis că dacă vreau să fac asta, e bine să mă obișnuiesc și cu apele înghețate. În 2019 am zis să fac prima milă. Mila e proba extremă a înotului în ape înghețate, o milă înseamnă 1.609 metri și am făcut-o la clubul Diamond din București. L-am chemat pe irlandez să mă observe oficial, să fie totul omologat. După ce a realizat această milă, mi-a zis că am făcut în 22 de minute, un timp extraodrinar de bun, de ce nu particip la Mondiale, la Murmansk. Am fost, am participat la cele mai grele probe, 500m și 1.000m, am ieșit campion mondial la 500m și la 1.000m pe locul 5. După acest rezultat, același irlandez, mi-a zis în aeorport că face o expediție în Antarctica, daca vreau sa vin să înot o milă. Am zis că vorbesc cu sponsorii, că erau sponsori foarte mari, au zis ok și așa am ajuns acolo, la Cercul Polar, am realizat acea milă, fiind primul înotător bărbat, pentru că a mai fost o fată din Țara Galilor care a reușit această performanță și uite așa, amândoi am intrat în istorie ca primii care înotăm la Cercul Polar de Sud. Visul meu a fost să fac o națională de înot în ape înghețate, să nu fiu singurul din România, am participat cu 10 sportivi în Polonia, următorul an am participat cu 22 de sportivi, iar anul acesta, cu ajutorul Primăriei Oradea și CSM Oradea, vom organiza în premieră în România și Europa, primul campionat european în bazinul descoperit din Oradea”, a declarat Paul Georgescu.
Interviul integral poate fi ascutat pe site-ul www.sptfm.ro, sau prin link-ul de mai jos:
Citiți și: Comentatorul sportiv Bogdan Socol a murit în circumstanțe tragice, la 42 de ani