Scandal electoral în Austria

Alexandru Ionescu

Partidul Social-Democrat austriac (SPÖ) a provocat un val de consternare luni, după ce a anunţat – la două zile după alegerea noului său lider, că a comis de fapt o eroare şi a inversat rezultatele obţinute de către cei doi candidaţi.

 

”Din cauza unei erori tehnice a unui angajat în tabelul Excel, rezultatul a fost inversat”, a anunţat într-o conferinţă de presă preşedinta Comisiei Electorale a SPÖ Michaela Grubesa, în mod vizibil stânjenită.

Astfel, Hans Peter Doskozil, în vârstă de 52 de ani, reprezentantul aripii de centru a formaţiunii – care se află în opoziţie – a fost învins.

- Publicitate -

Candidatul înfrânt şi-a sărbătorit victoria întregul weekend, convins că a obţinut 53% din voturile celor aproximativ 600 de delegaţi prezenţi la Congres.

El declara luni tabloidului Krone Zeitung că se vede la Cancelarie.

El a luat act de această răsturnare de situaţie şi şi-a anunţat retragerea din viaţa politică.

”Nu este o zi plăcută”, a comentat el cu un eufemism.

Un candidat recent ieşit din umbră, Andreas Babler, în vârstă de 50 de ani, se trezeşte astfel – împotriva tuturor aşteptărilor – şef al partidului.

- Publicitate -

În stare de şoc, din cauza acestei lovituri de teatru, fericitul ales a preferat să ceară o nouă numărare a voturilor.

NASA, reuniune publică pe tema OZN-urilor

Această confuzie, anunţată la 48 de ore după vot a provocat un val de glume pe reţele de socializare şi indignare.

O conducătoare locală a partidului a declarat că-i este ”ruşine” de acest ”amatorism incredibil”.

Un comentator de la televiziunea publică ORF a declarat că n-a mai ”văzut niciodată aşa ceva în 30 de ani de meserie” şi apreciază că ”asta se va lipi” de SPÖ.

Distribuie articol:
Informateca