Prăbușirea avionului cu Evgheni Prigojin și Dmitri Utkin, șefii Wagner, a pus sub semnul întrebării existența acestei companii militare private aflaăt sub controlul criminalului Vladimir Putin. Mercenarii Wagner sunt împrăștiați acum în Belarus, Rusia, Siria și Africa.
Ministerul Apărării a început deja „absorbția” treptată a wagneriților și, în timp ce în Rusia și Belarus, se pare că se vor confrunta cu desființarea completă, în Africa, se poate aștepta ca structurile existente să fie subordonate unei noi conduceri, scrie The Insider.
Prăbușirea Imperiului Priogojin
Ca urmare a prăbușirii avionului în regiunea Tver, în 23 august, atât proprietarul, cât și reprezentantul public cheie al Wagner, Evgheni Prigojin, și liderul militar al organizației, Dmitri Utkin (după cum a fost dezvăluit după moartea sa, probabil singura persoană din Rusia care deține șase Ordine pentru Curaj), au fost recunoscuți ca numărându-se printre victime.
Dacă în urmă cu 10 ani, când Prigojin tocmai își înființa „compania militară privată” (o explicație a motivului pentru care această definiție merită ghilimele poate fi găsită în articolul dedicat miturilor despre Wagner), el părea doar unul dintre numeroșii contractori ai Ministerul rus al Apărării, până la începutul războiului, el dobândise deja propriul statut și o influență semnificativă, prin activități care nu au legătură directă cu interesele Kremlinului, în primul rând în Africa.
Vezi și Ciolacu: România va da în judecată Austria din cauza blocadei Schengen
Inițial, mercenarii lui Prigojin au lucrat în strânsă coordonare și adesea direct sub comanda ofițerilor GRU (Dmitri Utkin activase acolo până la retragere) și au folosit, de asemenea, infrastructura și resursele serviciilor de informații militare ruse. Dar, pe măsură ce activitățile lui Prigojin s-au extins ca amploare și geografie (de la „fabrica de troli” online, la atacuri și provocări împotriva figurilor și jurnaliştilor din opoziția rusă și până la interferența în alegerile din SUA), „wagneriții” s-au transformat în esență, pe de o parte, într-un adevărat instrument de forță aflat în proprietate privată, iar pe de alta, într-o mașinărie de încredere pentru a profita de fondurile statului.
În general, schema a funcționat după cum urmează: sub pretextul protejării sau promovării intereselor naționale ale Rusiei, Evgheni Prigojin trimitea tehnologi politici, consultanți, geologi și mercenari într-o țară cu probleme. În caz de succes, Moscova oficială obținea dividende politice și diplomatice, în timp ce Prigojin câștiga favoruri economice și oportunitatea de a exploata resursele naturale.
Dar chiar și în caz de eșec, conglomeratul a fost finanțat de la bugetul de stat prin contracte de achiziții și servicii pentru hrănirea soldaților și școlarilor. Într-o scrisoare deschisă către ministrul Apărării Serghei Șoigu, Prigojin însuși a scris că, din 2006 până în mai 2023, companiile sale de catering au investit 147 de miliarde de ruble (1,6 miliarde de dolari) din profitul lor în „promovarea intereselor Federației Ruse” în Africa, Siria și alte țări arabe.
Amploarea totală a afacerii lui Prigojin, dacă este să-i dăm crezare prezentatorului de televiziune Dmitri Kiselev, a fost estimată la aproape 2 trilioane de ruble (21,2 miliarde de dolari) (pe toată perioada de funcționare), din care 858 de miliarde de ruble (9,1 miliarde de dolari) au fost primite doar de către PMC Wagner. Acum, Imperiul Prigojin nu va mai avea acces unic la fondurile statului — procesul de rearanjare a pieței, dominată anterior de conglomeratul Concord, a început imediat după tentativa eșuată de lovitură de stat.
Manevra Belarus
PMC Wagner încetase să mai desfășoare misiuni de luptă în Ucraina chiar înainte de a se angaja în „Campania Justiției” spre Moscova, după capturarea lui Bahmut în mai 2023. Acordurile care au dus la oprirea insurgenței au implicat în mod direct nu numai garanții personale specifice pentru Prigojin, ci și „plecarea în Belarus” a acestuia. A urmat suspendarea recrutărilor, îndepărtarea ceremonioasă a drapelului Wagner de pe stâlpul din apropierea bazei sale principale din Molkino (Krasnodar) și, cel mai important, transferul de echipamente și armament către Ministerul rus al Apărării.
Pe scurt, Wagner își înceta operațiunile în Rusia, dar nu era clar în privința perspectivelor sale în Belarus. Menținerea unei astfel de forțe era costisitoare. Vladimir Putin a dezvăluit că din mai 2022 până în mai 2023, aproximativ 200 de miliarde de ruble (2,1 miliarde de dolari) au fost cheltuite exclusiv pentru personalul firmei de mercenari. Belarus însuși nu avea astfel de fonduri și o astfel de forță nu îi era necesară țării. Oficial, „wagneriții” trebuiau să devină instructori pentru armata belarusă, dar era planificat să trimită până la 10.000 de luptători în Belarus – un număr aparent excesiv doar pentru „instructaj”.
Cu toate acestea, cei 10.000 nu au ajuns niciodată în republică. Resursele locale de monitorizare au înregistrat sosirea și adunarea a aproximativ 4.000-5.000 de membri ai companiei de mercenari, iar la scurt timp după aceea (chiar înainte de dispariția lui Prigojin), imaginile prin satelit au confirmat dezmembrarea a aproximativ o treime din corturile din tabăra de câmp stabilită lângă Osipovici.
Lukașenko a comentat acest lucru destul de ambiguu, recunoscând, pe de o parte, că doar un „nucleu” va rămâne în țară și nu avea sens ținerea tuturor acolo. Pe de altă parte, el a estimat numărul lor la până în 10.000 de oameni.
Adevăratul scop al „wagneriților”, în Belarus, a rămas neclar. Lukașenko a făcut declarații evident provocatoare despre „wagneriții” care doresc să se plimbe în Polonia: „Am început să fim deranjați de wagneriți. Vrem să mergem spre vest. Dă-ne voie, spun ei. Întreb: De ce trebuie să mergeți spre vest? Ei bine, pentru o excursie la Varșovia, la Rzeszow .”
Cu toate acestea, puțini au luat în serios amenințările lui Lukașenko și nu au fost luate în considerare planurile de a avansa spre Kiev dinspre nord sau de a ataca în Coridorul Suwalki. Astfel de eforturi ar necesita resurse materiale și tehnice vaste (echipament militar, muniție, combustibil, provizii, depozite, instalații de reparații și multe altele), care în prezent îi lipsesc grupării. Astfel, utilizarea lor pentru un al doilea front în viitorul apropiat nu ar fi fezabilă.
Nu se știe de ce Kremlinul a avut nevoie de această manevră belarusă, dar nu poate fi exclus faptul că singurul său scop veritabil a fost să se debaraseze de „wagneriți” sub un pretext aparent favorabil. În timpul revoltei din iunie, Putin trebuia să găsească o modalitate de a-i convinge pe Prigojin și pe luptătorii săi să facă compromisuri. Probabil, „bucătarul lui Putin” a fost de acord să oprească marșul asupra Moscovei și să se redistribuie în Belarus în schimbul „iertării” și păstrării a cel puțin o parte din fonduri, în special pentru campaniile africane. Se poate presupune că, la momentul unui astfel de acord, Putin știa deja că Prigojin și Utkin nu vor supraviețui mai mult de două luni. În acest caz, pentru Putin întregul scop al înțelegerii a fost să-i dezarmeze sub pretextul redistribuirii, ceea ce înseamnă că nu existase o intenție reală ca PMC să-și continue activitățile din Belarus.
Cel mai probabil, Putin l-a înșelat nu numai pe Prigojin, ci și pe Lukașenko însuși. Probabil că nu i-a dezvăluit dictatorului belarus planurile de a-i elimina Prigojin și Utkin. Mai probabil, Kremlinul a găsit argumente suficient de convingătoare pentru a-l face pe Lukașenko să creadă că a avea o bază PMC Wagner în Belarus este o idee bună. Printre aceste argumente, este posibil să fi existat promisiuni de finanțare și folosirea wagneriților pentru a crea o companie militară privată controlată de Lukașenko. În urmă cu un an, rapoarte de presă sugerau că un astfel de PMC era planificat să fie creat pe baza companiei de securitate privată din Belarus, GardService. Cu toate acestea, este foarte puțin probabil ca Kremlinului să-i fi fost pe pla ideea. Paradoxal, prin mutarea în Belarus, wagneriții s-au trezit aproape de două ori mai aproape de Moscova decât înainte – o distanță de 720 km față de cei 1.370 km anteriori (dacă sunt măsurați de la baza Molkino). Ar fi fost mult mai ușor să ajungă în capitală de acolo, pe o rută directă, reprezentând o amenințare serioasă constantă pentru Putin dacă s-ar fi înființat o astfel de bază.
Nu numai Prigojin și Lukașenko, ci și Occidentul au luat în serios ideea creării unei baze PMC Wagner în Belarus. Pentru Polonia și statele baltice, prezența mercenarilor lui Prigojin într-o țară vecină este un factor incredibil de iritant. Ei sunt preocupați de mișcările de trupe către graniță și apelează la Lukașenko (ceea ce este semnificativ având în vedere izolarea diplomatică a Minskului). Au câteva motive întemeiate de îngrijorare. Deși imaginile din satelit arată în mod clar tabăra PMC Wagner este în curs de desființare, încă nu au fost raportate zboruri de plecare semnificative sau coloane de personal. Wagneriții înșiși au un viitor incert. Dar scenariile principale ale evenimentelor sunt deja înțelese.
Ce li se pregătește wagneriților?
La două zile după moartea lui Evgheni Prigojin, Vladimir Putin a semnat un decret important prin care toate persoanele „care asistă la desfășurarea operațiunii militare speciale” să depună jurământ. Cuvântul „persoane fizice” descria numeroși voluntari, membri ai apărării teritoriale și angajați ai întreprinderilor de securitate de stat. Mulți au considerat documentul a fi un indiciu transparent asupra planurilor referitoare la wagneriți.
Cu toate acestea, dacă luptătorii lui Prigojin ajung în zona „operațiunii militare speciale”, este aproape sigur că nu vor fi acolo singuri, ci ca parte a unităților cărora li se cere să depună jurământ, fără decrete separate, așadar ca orice militar din armata regulată. În prezent, este greu de imaginat în ce circumstanțe ar decide Kremlinul să le dea iarăși arme grele unor oameni care l-au amenințat că îl vor ataca cu tancuri.
Cea mai ușoară opțiune ar fi pur și simplu desființarea Wagner, astfel încât luptătorii inactivi rămași să semneze contracte cu Ministerul Apărării. Un astfel de scenariu a început deja să fie implementat în Rusia. Dar pentru Africa și Siria sunt posibile alte scenarii – de acolo, wagnerienii nu pot reprezenta o amenințare pentru Kremlin și, în loc de desființare completă, ei pot fi pur și simplu subordonați structurilor Ministerului Apărării.
Africa: transferuri de control către alte entități
Potrivit unor evaluări ale serviciilor de informații americane, scurse online, Wagner PMC și-a stabilit o prezență stabilă în opt țări africane și a desfășurat diverse operațiuni în alte 13. Există aproximativ 5.000 de mercenari ruși pe continent, oferind acoperire de securitate pentru o gamă impresionantă dintre proiectele de afaceri ale lui Prigojin, de la vânzările de vodcă care promit să dezvăluie „secretele puterii ruse” până la contrabanda cu aur, cherestea și diamante.
În realitate, „wagneriții” au reușit să se înrădăcineze cu adevărat în doar patru țări, toate care se confruntă cu conflicte armate interne și seamănă foarte mult cu „statele eșuate”.
- În Republica Centrafricană, Prigohin a oferit protecție personală președintelui Faustin-Archange Touadéra în schimbul concesiunilor pentru orice afacere care îi era pe plac plăcut.
- În Sudan, structurile lui Prigojin sunt implicate în exploatarea aurului și contrabandă, în timp ce wagneriții susțin așa-numitele „Forțe de sprijin rapid” care luptă împotriva guvernului central. Potrivit datelor americane, Prigojin le-a furnizat partenerilor sudanezi muniție în același timp în care îl acuza pe ministrul Apărării, Șoigu, de lipsă de muniție.
- În Libia, wagneriții îl ajută pe mareșalul Khalifa Haftar, care se opune guvernului recunoscut internațional de la Tripoli. Acolo, ei nu au fost foarte implicați în afaceri independente, ci mai degrabă blocau în mod intenționat exportul de petrol local.
- În fine, în Mali, mercenarii ruși luptă alături de junta militară împotriva jihadiștilor. Baza Wagner din Mali, judecând după imaginile din satelit, s-a extins abia după lovitura de stat eșuată.
Cu toate acestea, nicăieri în Africa, Wagner nu s-a dovedit a fi o forță militară decisivă. Dimpotrivă, nivelurile de violență din regiunea Sahel sunt în creștere și se așteaptă să continue să crească după plecarea forțelor franceze și a altor forțe internaționale. Amenințarea teroristă a crescut, de asemenea, odată cu sosirea wagneriților. Mai mult, Prigojin nu a reușit să înființeze o afacere suficient de profitabilă care să compenseze costul activităților militare (deși perspectivele erau și acolo semnificative).
Cu toate acestea, proiectele africane ale PMC Wagner par a fi un activ atractiv, nu în sine, ci ca mijloc de obținere și utilizare a bugetelor de stat pentru restabilirea „măreției geopolitice”, care se potrivește bine cu conceptul de „întoarcere în Africa”. Acesta este probabil motivul pentru care Kremlinul a decis să le transfere altor persoane chiar înainte de moartea lui Prigojin.
Primul semn care susține această versiune a fost apariția generalului Andrei Averianov de la GRU, comandant al unității militare 29155, la Summit-ul Rusia-Africa. Această unitate a fost implicată în diverse incidente, inclusiv explozii la depozite de muniții din Republica Cehă și Bulgaria, o tentativă de asasinare a negustorului de arme bulgar, Emilian Gebrev, și otrăvirea lui Serghei Skripal, la Salisbury, cu agentul neurotxic, „Noviciok”. Cu puțin timp înainte de prăbușirea avionului de afaceri al lui Evgheni Prigojin, în regiunea Tver, Yunus-Bek Evkurov, ministrul adjunct al Apărării al Federației Ruse, care are și experiență în GRU, plecase într-un turneu în Africa și Siria. Evkurov era persoana căreia Prigojin i-a ținut prelegeri la sediul armatei din Rostov-pe-Don, capturat de Wagner, întrebând: „Cine ești tu să mi te adresezi informal?”
În urma acesteia, au apărut informații despre un proiect al fostului șef al Roscosmos și actual șef al grupului de consultanță militar intitulat „Lupii țarului”, Dmitri Rogozin. Acest proiect a avut ca scop înlocuirea PMC Wagner din Africa cu o companie de securitate militară numită Konvoi, condusă de fostul angajat al lui Prigojin, Konstantin Pikalov, cu pseudonimul „Mazai” (The Insider a scris despre activitățile sale în Africa). Se pare că finanțarea pentru Konvoi vine prin VTB Bank și companiile afiliate lui Arkadi Rotenberg. Rogozin i-ar fi prezentat propunerile lui Anton Vaino, șeful Administrației Prezidențiale a Rusiei.
Ulterior, pe rețelele de socializare au fost distribuite anunțuri de recrutare pentru slujbe în Africa, nu numai în numele Konvoi, ci și din partea companiei militare private Redut (mai multe informații despre această companie și conflictele asociate pot fi găsite într-un articol al The Insider).
După moartea proprietarului Wagner, au apărut câteva articole în mass-media rusă și străină, sugerând că în timpul ultimei sale călătorii în Africa, Evgheni Prigojin a încercat să reziste unei „preluări ostile”, asigurându-și sprijinul partenerilor locali. Cu toate acestea, avionul său s-a prăbușit în drum spre Sankt Petersburg. Ca urmare, scenariul cel mai probabil pentru contingentele africane ale „wagneriților” pare să fie subordonarea structurilor alese de Kremlin.
Siria: de la început până la sfârșit
În conducerea politică-militară de vârf a Rusiei, a existat o practică de a trimite în Siria oameni care sunt considerați indezirabili sau care au comis anumite încălcări. Acestea includ figuri precum fostul comandant al districtului militar de est Alexander Ceaiko, fostul șef al trupelor aeropurtate (VDV) Andrei Serdiukov, fostul comandant al Armatei 1 de tancuri Serghei Kiseliov și fostul comandant al Armatei 58 de arme combinate, Ivan Popov, care și-a câștigat notorietatea după ce a devenit public un mesaj audio cu descrieri vii ale problemelor din armată. În acest context, trimiterea în Siria pare a fi cea mai logică soartă pentru mercenarii Wagner, mai ales că tocmai în Siria PMC Wagner a evoluat într-o organizație de luptă coerentă, a început crearea imaginii media mercenare și tot acolo a fost testată mai întâi implementarea practică a exploatării militaro-economice a teritoriilor ocupate.
Cu toate acestea, din punct de vedere organizatoric, este probabil ca în Siria Wagner să se confrunte cu lichidarea.
În primul rând, în Siria, mercenarii lui Prigojin și-au demonstrat neputința totală atunci când se confruntă cu un adversar cu adevărat serios. Acest lucru a devenit evident în februarie 2018, când aeronavele americane au dat o lovitură devastatoare unităților de asalt ale Wagner în vecinătatea orașului sirian Deir ez-Zor. Potrivit diverselor estimări, „muzicienii” au suferit pierderi de la câteva zeci la câteva sute de morți, în timp ce forțele americane nu au suferit victime.
În al doilea rând, războiul sirian, care este în mare măsură ignorat în Rusia, rămâne un instrument crucial pentru interacțiunea Kremlinului cu Turcia, Iranul și, cel mai important, cu Statele Unite. Desfășurarea în Siria a unor grupuri mari de oameni înarmați a căror loialitate ridică îndoieli legitime doar ar diminua predictibilitatea și controlul asupra situației de pe teren, ceea ce nu este o mișcare înțeleaptă.
În al treilea rând, există deja o forță militară rusă desfășurată în Siria cu sisteme de logistică, aprovizionare și rotație stabilite. Conform datelor cunoscute din 2018, aproximativ 70.000 de militari au fost în Siria și au câștigat experiență de luptă. Deși alocarea de forțe și resurse suplimentare Siriei în contextul conflictului cu Ucraina poate să nu fie simplă, înlocuirea structurilor PMC Wagner cu cele deja prezente în Siria se poate face relativ fără probleme.
Canalele de Telegram apropiate wagneriților au raportat că chiar înainte de prăbușirea avionului cu Prigojin la bord, Ministerul rus al Apărării reușise să blocheze logistica militară către Africa (toate zborurile trec prin aerodromurile siriene) și, în același timp, le-a întrerupt mercenarilor de acolo accesulla provizii. Se zvonește că ar trebui să-și predea armele și echipamentele până pe 20 septembrie.
Concluzie
În prezent, există aproximativ 9.000 până la 11.000 de mercenari în afara Rusiei, inclusiv 4.000 până la 5.000 în Belarus și 5.000 până la 6.000 în Africa și Siria. În plus, aproximativ 10.000 de persoane sunt „în concediu” în Rusia. În Belarus, wagneriții au foarte puține echipamente și arme, iar în Africa și Siria nu pot opera independent fără sprijinul logistic din partea Ministerului rus al Apărării. Strângerea tuturor acestor oameni sub auspiciile unei singure organizații, fără Evgheni Prigojin și Dmitri Utkin, este o sarcină de neatins.
Cu alte cuvinte, entitatea militaro-economică odată cunoscută sub numele de Wagner se confruntă cu o restructurare fundamentală, determinată de condițiile specifice de pe teren și de echilibrul de interese dintre diverși actori din Rusia și țările în care sunt prezenți mercenari. Fără fonduri de la buget, care anterior erau asigurate prin legăturile personale ale lui Prigojin, fără un lider militar și fără protecția unor personalități influente din Ministerul Apărării din Rusia și/sau din Administrația Prezidențială, nu își va putea menține forma actuală.
