Argentina vrea să retragă tricoul cu numărul 10

Alexandru Ionescu

Argentina ar dori să-i aducă lui Lionel Messi un omagiu destul de rar în lumea fotbalului. Claudio Tapia, preşedintele Federaţiei Argentiniene de Fotbal, şi-a manifestat intenţia de a retrage tricoul cu numărul 10 de la echipa naţională la finalul carierei jucătorului de la Inter Miami.

 

Lionel Messi a fost căpitanul Argentinei la victoria la Cupa Mondială din 2022 împotriva Franţei şi, de asemenea, a câştigat Copa America în 2021.

„Când Messi se va retrage din fotbalul internaţional, nu vom mai permite nimănui să poarte tricoul cu numărul 10”, a spus Tapia. „Acesta va fi retras pe viaţă în onoarea sa. Măcar atât putem face pentru el”, a completat el.

- Publicitate -

Cu toate acestea, nu există nicio garanţie că FIFA va permite Federaţiei Argentiniene de Fotbal (AFA) acest lucru. În diferitele competiţii oficiale organizate de forul mondial, numerele sunt de la 1 la 23, ceea ce implică şi un număr 10.

Compania de trenuri de mare viteză Hyperloop One s-a închis

În trecut, FIFA ar fi refuzat să Argentinei să retragă numărul 10, în semn de omagiu adus lui Diego Maradona.

Distribuie articol:
Informateca