Dacă nu ai auzit până acum de acești termeni, dar ai un site web pe care vrei să-l faci vizibil și să atragi trafic organic, este momentul să acționezi.
Degeaba ai un site bine pus la punct, cu content de calitate, dacă el este ca o insulă izolată despre care nimeni nu știe nimic. Ai nevoie de o campanie de optimizare SEO Off-Page pentru a conecta această insulă plină de comori cu lumea interesată să o exploreze.
On-page SEO vs. Off-page SEO
SEO On-page, cunoscut și sub numele de optimizare SEO on-site, cuprinde toate practicile de optimizare a elementelor din interiorul unui website, pentru a obține o poziție bună în motoarele de căutare (SERP) și pentru a atrage trafic organic relevant.
Elementele cheie utilizate într-o campanie de optimizare de acest gen sunt: optimizarea conținutului, care să fie informativ și relevant pentru publicul țintă, optimizarea tehnică (structura URL-urilor, viteza de încărcare, meta-descrieri, cuvinte cheie, titluri de pagini optimizate), optimizarea imaginilor, a link-urilor interne și asigurarea unei navigări intuitive și ușoare.
Dacă SEO On-page se concentrează pe elementele din site, SEO Off-page reprezintă o strategie de optimizare care vizează eforturile de a îmbunătăți clasarea unui site în motoarele de căutare fără a face modificări în site-ul respectiv. Cele mai comune strategii de optimizare SEO Off-page includ: crearea de linkuri (link building), marketingul pe rețelele sociale și guest posting.
Unul dintre beneficiile cele mai importante ale SEO Off-page este creșterea autorității domeniului, ceea ce face site-ul mai de încredere pentru motoarele de căutare. Un profil de link-uri puternic duce la clasarea mai sus în rezultatele căutărilor în Google, astfel că site-ul atrage mai mult trafic organic de la utilizatorii interesați să găsească un răspuns, un produs sau informații relevante în legătură cu subiectul respectiv.
Cum faci corect link-building?
Modul în care site-ul tău este perceput din afară este la fel de important ca modul cum el se prezintă pentru utilizatorul care deja l-a accesat. Factorii SEO din afara paginii, cum sunt backlink-urile, recomandările sau recenziile ajută motoarele de căutare să-l vadă ca fiind un site de încredere, ceea ce va duce la o vizibilitate mai bună a sa în mediul online.
Conform specialiștilor SEO NOA Digital, o strategie corectă de optimizare SEO Off-Page este să construiești credibilitatea prin strategia EEAT, care se referă la experiență, expertiză, autoritate și încredere (trust). Scorul EEAT ridicat indică motoarelor de căutare că site-ul web este de încredere și relevant și, de asemenea, crește încrederea utilizatorilor în el.
Una dintre principalele strategii SEO Off-Page este link building-ul sau crearea de legături către site-ul tău. Acesta este un proces prin care alte site-uri web sunt legate la website-ul tău, prin link-uri, care în SEO se numesc backlink-uri. Cu cât o pagină are mai multe backlink-uri, cu atât poate părea mai relevantă și mai de încredere pentru Google, cu condiția ca acele link-uri să provină și ele de la domenii autorizate și relevante pentru nișa ta, spun cei de la NOA Digital.
Potrivit unui studiu Semrush, scorul de autoritate al domeniului este pe locul 6 în topul celor mai puternici indicatori ai poziției în clasament, acesta fiind devansat, printre altele, de: scorul de autoritate al paginii, numărul de adrese IP de referință, numărul de domenii de referință.
Există câteva strategii prin care poți crea o strategie bună de link-building.
1. Găsește link-urile nefuncționale (Broken Link Building)
Broken link building este un proces prin care poți găsi backlink-uri relevante, dar care nu funcționează corect, cum ar fi link-urile către pagini care nu mai există. Poți folosi, în acest scop, anumite instrumente (Ahrefs, SEMRush, Screaming Frog) pentru a căuta linkurile respective. După ce faci acest lucru, va trebui să se facă o actualizare cu link-uri către pagini relevante din site.
1. Transformă mențiunile de brand în linkuri valoroase (Unliked Brand Mentions)
În mediul online, sunt site-uri care pot menționa brandul tău, dar fără să includă un link către acesta. Poți utiliza aplicații de monitorizare a brandului pentru a găsi aceste menționări online ce nu includ link-uri. Selectează acele articole cu o tentă pozitivă și favorabilă brandului și fă demersurile necesare pentru a adăuga un backlink către o pagină relevantă din site-ul tău sau către homepage.
2. Colaborarea cu jurnaliști
Jurnaliștii se află frecvent în căutare de experți care să le ofere materiale sau comentarii pentru articole. Dacă îi poți ajuta cu resurse relevante sau chiar cu experiența ta, ei ar putea include un link către site-ul tău în articol.
După cât timp vezi rezultate?
Link-building-ul este un proces continuu, care necesită timp și efort. Rezultatele acestei strategii de optimizare SEO nu sunt imediate și pot varia în funcție de diverși factori. Perioada în care rezultatele pot apărea poate fi cuprinsă între câteva săptămâni și câteva luni, aducând un impact semnificativ în clasamentul Google sau al altor motoare de căutare și în traficul organic de pe site.
Conform NOA Digital, factorii care influențează reușita unei strategii Off-Page de acest tip sunt: calitatea linkurilor, volumul link-urilor, competitivitatea de pe nișa respectivă sau profilul existent de linkuri. O strategie bine definită și efectuată de specialiști poate aduce rezultate mult mai rapide, decât o abordare aleatorie și neprofesionistă.