Alexandru Rafila anunţă lansarea unei dezbateri publice cu implicarea Bisericii, în privința procedurilor legate de transferul pacienților în stadiul terminal, care nu mai au șanse terapeutice pentru vindecare.
Ministrul Sănătății spune că va încerca să obțină mutarea bolnavilor din Terapie Intensivă în secţiile de îngrijiri paliative:
„Opinia mea, ca medic, este că trebuie să avem această dezbatere şi o să vă spun cine trebuie să fie actorii şi să provoc eu această dezbatere publică, ca ministru al Sănătăţii, trebuie să fie societăţile profesionale, trebuie să fie organizaţiile de pacienţi şi trebuie să fie şi Biserica în această discuţie”, a declarat Rafila, joi seară, la Digi 24.
Tot acesta a ţinut să accentueze faptul că trecerea unui pacient aflat în stadiul terminal dintr-o secţie de Terapie Intensivă în una de îngrijiri paliative, nu înseamnă eutanasierea bolnavului:
„E bine ca Biserica să fie parte la această discuţie tocmai ca să evităm interpretările publice care vor apărea legate de o astfel de situaţie, adică să putem să avem o reprezentare cât mai largă a societăţii şi să se înţeleagă că discutăm de un pacient care nu mai are resurse să-şi revină şi nu discutăm despre eutanasie. Eutanasia, din punctul meu de vedere, în România, trebuie scoasă din discuţie pentru că acceptanţa socială în România pentru aşa ceva cu siguranţă nu există”, a adăugat ministrul Sănătății.
Alexandru Rafila a declarat că în anul 2009 Societatea de Terapie Intensivă a ridicat problema trecerii unui pacient din ATI în sectorul de îngrijiri paliative, însă de atunci nu s-a ajuns la o concluzie care să se transforme în proceduri, fiindcă este vorba şi de probleme sociale, culturale, „nu doar de decizia medicală”.
În acest moment, la nivel naţional, există 3.000 de paturi în secţiile de îngrijiri paliative, iar necesarul ar fi de cel puțin 4.000.
Inițiativa dezbaterii, la începutul săptămânii viitoare
Tot Alexandru Rafila a propus construirea de secţii de paliaţie, „conex cu secţiile de Terapie Intensivă” în anumite unităţi medicale, urmând ca un medic ATI să coordoneze activitatea acestora.
Amintim, propunerea ministrului vine după ce două doctorițe de la ATI din Spitalului Sf. Pantelimon din Capitală au fost acuzate de omor calificat premeditat în cazul unui pacient.
Mirela Păiuş și Maria Miron au fost reținute la 8 august, dar apoi au contestat măsura și au scăpat de arestul preventiv marți.
Ele sunt acuzate că ar fi provocat moartea unui pacient de 54 ani, în stare gravă, prin scăderea timp de două zile a dozei de noradrenalină, iar acesta a decedat după un stop cardio-respirator. Acum sunt cercetate pentru omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare. Procurorii susțin că „scopul scăderii dozei de noradrenalină era unul absolut inuman”, iar provocarea decesului s-ar fi făcut pentru „eliberarea paturilor de la ATI” din acel spital.

