Curtea Constituţională a Coreei de Sud a respins luni moţiunea de destituire împotriva premierului Han Duck-soo, care devine astfel din nou preşedinte interimar, în aşteptarea deciziei care îl priveşte pe actualul preşedinte Yoon Suk Yeol şi care este vizat de aceeaşi procedură, a relatat agenţia de presă Yonhap, preluată de AFP.
„Procedura de destituire a lui Han a fost respinsă cu cinci voturi la unu de către cei opt judecători ai instanţei”, potrivit Yonhap.
Han fusese suspendat de deputaţi în decembrie, după o primă perioadă scurtă de interimat.
Coreea de Sud este cufundată în haos politic de la lovitura de forţă dată de preşedintele în exerciţiu, Yoon Suk Yeol, în noaptea de 3 spre 4 decembrie. Fostul procuror vedetă al Coreei de Sud a declarat legea marţială, luând prin surprindere, şi a trimis armata în Parlament, în încercarea de a-l reduce la tăcere. Dar un număr suficient de deputaţi au reuşit să se reunească pentru a-i contracara rapid planurile, votând în unanimitate pentru revenirea la regimul civil. Obligat de Constituţie, Yoon a trebuit să se conformeze.
La 14 decembrie, deputaţii au adoptat o primă moţiune de destituire împotriva liderului, care a fost suspendat din funcţie la acel moment. Aceasta a fost urmată, la 27 decembrie, de o moţiune împotriva primului său înlocuitor, Han Duck-soo, care a fost acuzat de obstrucţionarea procedurii împotriva preşedintelui.
Până la decizia de luni a Curţii Constituţionale, preşedinte interimar a fost ministrul de finanţe Choi Sang-mok.
În ceea ce îl priveşte pe Yoon, experţii preconizează un verdict al Curţii Constituţionale în următoarele câteva zile, însă data exactă nu a fost anunţată. Dacă judecătorii vor declara destituirea sa definitivă, vor trebui organizate noi alegeri prezidenţiale în termen de 60 de zile. În caz contrar, el va fi reinstalat în funcţie.
