Magistrații care cer pensii speciale trebuie să plece din sistemul de justiție

Stefan Alexiu

Greva declanșată de unii magistrați pentru menținerea pensiilor speciale scoate în evidență un adevăr dur: în România, privilegiile unor funcționari ai justiției se fac pe seama cetățenilor obișnuiți. Magistrații care insistă asupra acestor pensii și speciale trebuie să plece imediat din sistemul judiciar – un sistem deja compromis, care, de decenii, protejează politicieni corupți și îngroapă adevărul sub formulări birocratice de genul ”prescrierea faptelor” și vorbim de fapte de corupție foarte grave.

Vicepremierul Oana Gheorghiu a explicat recent că este dificil pentru magistrați să renunțe la aceste venituri considerabile, comparând situația cu un „Caritas care nu putea să dureze la nesfârșit”. Ea subliniază însă că banii care merg către pensiile speciale vin direct de la copii flămânzi, spitale fără medicamente și servicii publice esențiale, și că privilegii acordate unora implică lipsuri pentru alții.

Vezi și UPDATE: Nicuşor Dan nu consideră oportun un referendum în chestiunea pensiilor magistraţilor / Intervine Grindeanu

Aceasta realitate simplă, dar neglijată de o parte a sistemului judiciar, ar trebui să fie clară pentru orice magistrat rațional: corupția nu se prescrie, iar un sistem care o favorizează nu mai poate continua să ofere privilegii financiare selectiv. Grevele pentru pensii speciale nu sunt doar o cerere inacceptabilă; ele sunt o dovadă că acești magistrați nu mai au legitimitate morală și profesională în fața românilor.

- Publicitate -

Magistrații care insistă să fie privilegiați trebuie să fie excluși din sistemul de justiție care spală corupția politicienilor, pentru că România nu își mai permite acest lux. Sistemul judiciar nu trebuie să fie o sursă de venituri extraordinare pentru unii, ci un garant al dreptății pentru toți.

Distribuie articol:
Informateca