Organizațiile pentru drepturile omului reclamă „cel mai sângeros an” în această țară, unde s-a raportat un umăr record de execuţii: 347 de persoane.
Este al 2-lea an în care Arabia Saudită și-a depăşit recordul, după ce 345 de oameni au fost condamnați și executați în 2024. Organizaţia britanică Reprieve este cea care monitorizează aplicarea pedepsei cu moartea sub guvernul saudit.
Acest ONG raportează că anul în curs a fost „cel mai sângeros an de când au început monitorizările”, accentuând că majoritatea execuţiilor au vizat infracţiuni fără violenţă. Ultmele cazuri au fost cele ale unor cetăţeni pakistanezi condamnaţi pentru infracțiuni cu droguri.
Tot conform datelor adunate de organizaţie, aproximativ două treimi dintre cei executaţi au fost găsiți viovați pentru trafic de droguri, ceea ce este o practică pe care ONU o cataloghează drept incompatibilă cu standardele umane la nivel mondial.
Totodată, mai mult de jumătate dintre cei executați au fost străini, iar printre ei se numără un jurnalist, doi minori la momentul presupuselor infracţiuni legate de proteste, plus cinci femei.
De asemenea, Reprieve a semnalat cazuri în care condamnările s-ar fi bazat pe confesiuni obţinute sub tortură:
„Arabia Saudită acţionează acum cu o impunitate totală”, a declarat Jeed Basyouni, responsabil pentru pedeapsa cu moartea în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord în cadrul organizației Reprieve.
Numărului de execuţii a crescut din 2022, când autorităţile saudite au pus capăt unui moratoriu neoficial asupra execuţiilor pentru infracţiuni legate de droguri – decizie „profund regretabilă”, comform Biroului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU.
Mai trebuie spus că metodele de execuţie nu sunt făcute publice, iar
familiile deţinuţilor condamnaţi la pedeapsa capitală reclamă teroarea trăită în aşteptarea acestora. În plus, autorităţile nu anunţă familiile din timp familiile şi nu le returnează trupurile executaţilor. Se crede că cele mai folosite metode ar fi împușcarea sau decapitarea.
Amintim, sub conducerea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman s-au implementat reforme sociale şi economice ample, dar organizaţii precum Human Rights Watch afirmă că bilanţul drepturilor omului a rămas „dezastruos” în Arabia Saudită.
Totuși, există alte două țări, care în ultimii ani au raportat un număr mai mare de execuţii: China și Iranul.
