Traversarea Dunării cu bacul este suspendată, miercuri, pe rutele Oryahovo-Bechet şi Zimnicea-Sviştov, din cauza vântului puternic, anunţă Poliţia de Frontieră.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, activitatea de traversare a persoanelor şi mijloacelor de transport pe ruta de feribot Oryahovo (Republica Bulgaria) – Bechet (România) este suspendată temporar, începând de miercuri, de la ora 4.30.
”Măsura a fost dispusă ca urmare a notificării transmise de Centrul Comun de Contact Giurgiu şi are la bază condiţiile meteorologice nefavorabile, respectiv intensificările puternice ale vântului, care afectează desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă”, arată sursa citată.
Elevii români au obținut șase medalii la Olimpiada Balcanică de Matematică 2026
Totodată, reprezentanţii companiei care operează legătura de feribot între Zimnicea şi Sviştov au comunicat suspendarea temporară a cursei de bac pe această rută, începând de la ora 10:00, tot din cauza condiţiilor meteo.