Dac Warrior 2026 a adus la Tohani peste 1.000 de oameni, adrenalină, energie și una dintre cele mai spectaculoase ediții de până acum

Cea de-a VIII-a ediție Dac Warrior, desfășurată sâmbătă, 23 mai 2026, la Tohani, s-a încheiat cu succes, transformând din nou dealurile și traseele spectaculoase ale zonei într-un adevărat festival al adrenalinei, sportului și comunității.

Nu mai puțin de 629 de participanți, adulți și copii, au luat startul în cursele cu obstacole și probele de trail running, iar alături de familii, prieteni și susținători, evenimentul a adunat aproximativ 1.000 de persoane pe parcursul întregii zile.

Participanții au avut de ales între probele Ultimate Run, Legend Run, Brave Run, Trail Run și Kids Run, fiecare dintre acestea aducând propriile provocări, momente spectaculoase și multă emoție la finish.

Atmosfera de la Dac Warrior 2026 a fost completată de zonele dedicate familiilor, campingului, muzicii și activităților recreative, transformând competiția într-o experiență completă, nu doar într-o simplă cursă.

Una dintre cele mai apreciate zone ale evenimentului a fost cea dedicată copiilor, unde cei mai mici „warriors” s-au bucurat de curse, jocuri și celebra foam party, devenită deja unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei.

Dincolo de rezultate și clasamente, ediția din acest an a reconfirmat spiritul Dac Warrior: depășirea limitelor, susținerea reciprocă, energia pozitivă și comunitatea formată în jurul acestui eveniment.

Reducere de 50% față de tariful standard

„Dac Warrior nu înseamnă doar obstacole și competiție. Înseamnă experiențe trăite împreună, oameni care se susțin reciproc și energia aceea specială pe care o simți doar aici, la Tohani”, au transmis organizatorii, care au lansat deja și ediția următoare a evenimentului, care va avea loc pe 22 mai 2027. Participanții se pot înscrie încă de acum, beneficiind de o reducere de 50% față de tariful standard.

După succesul ediției din acest an, organizatorii își propun dezvoltarea și extinderea conceptului Dac Warrior la un nivel tot mai mare, inclusiv prin atragerea unui număr crescut de participanți internaționali și prin consolidarea evenimentului pe harta competițiilor de obstacle race din Europa de Est. Direcția de dezvoltare vizează atât creșterea experienței oferite participanților, cât și transformarea Dac Warrior într-un reper regional pentru comunitatea iubitorilor de sport, aventură și experiențe outdoor.

Dac Warrior este unul dintre cele mai apreciate evenimente de tip obstacle race din România, reunind anual sportivi, pasionați de mișcare, familii și oameni dornici să trăiască o experiență autentică, în mijlocul naturii.

Mai multe informații despre ediția 2027 și înscrieri sunt disponibile pe:
https://dacwarrior.ro

Sponsori principali: Carmistin, Decathlon, La Provincia

Sponsori: Vitamin Aqua, Direct Pharma, Plantalgin, Sebamed, Micro Fruits, LPG Car, Academia de Supraviețuire, Crama Trei Conace, MASPEX, Senapan, CAHM, Oltina Impex, Snick Ambalaje, Atlantis Buzău

Distribuie articol:
Informateca