Uniunea Europeană vrea să intensifice discuţiile cu SUA privind modelele avansate de inteligenţă artificială

Alexandru Ionescu

Uniunea Europeană intenţionează să intensifice dialogul cu administraţia americană privind cele mai avansate modele de inteligenţă artificială, inclusiv cele cu capabilităţi cibernetice, după apariţia unor îngrijorări legate de modelul Claude Mythos dezvoltat de Anthropic, transmite Reuters.

Modelul Mythos, prezentat în aprilie, a atras atenţia guvernelor şi companiilor din întreaga lume datorită capacităţilor sale avansate în domeniul securităţii cibernetice. Oficialii europeni se tem că astfel de sisteme ar putea fi folosite atât pentru apărare, cât şi pentru atacuri informatice sofisticate.

Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat pentru CNBC că securitatea cibernetică reprezintă o prioritate comună pentru Bruxelles şi Washington şi că cele două părţi au convenit să îşi recunoască reciproc standardele în acest domeniu.

În paralel, Uniunea Europeană extinde discuţiile tehnice cu Anthropic şi cu alţi dezvoltatori de modele AI care şi-au notificat sistemele către Oficiul European pentru Inteligenţă Artificială.

- Publicitate -

Potrivit unor surse citate de CNBC, Anthropic nu a acordat până acum acces de testare pentru Mythos nici Comisiei Europene, nici altor guverne din afara Statelor Unite, cu excepţia AI Security Institute din Regatul Unit.

Sursele afirmă că reprezentanţii Anthropic au transmis oficialilor europeni că accesul la model necesită aprobarea administraţiei americane. Casa Albă nu s-ar opune în mod special accesului UE, însă este reticentă faţă de distribuirea modelului către guverne străine în general.

România devine noua destinație pentru fabricile Europei? După auto și mobilă, tot mai multe companii mută producția aici

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat că administraţia americană colaborează îndeaproape cu laboratoarele de inteligenţă artificială pentru a găsi un echilibru între inovare şi siguranţă.

„Vrem să ne păstrăm avantajul în inteligenţa artificială faţă de China. Lucrăm pentru a optimiza raportul dintre inovaţie şi securitate”, a afirmat Bessent.

- Publicitate -

Între timp, Anthropic a anunţat joi lansarea versiunii îmbunătăţite Claude Opus 4.8 şi a precizat că intenţionează să ofere modele din clasa Mythos tuturor clienţilor în următoarele săptămâni, după implementarea unor măsuri suplimentare de protecţie cibernetică.

Distribuie articol:
Informateca