UPDATE: Autoritățile ucrainene au anunțat România înainte ca drona deviată la țărmul Mării Negre să se autodetoneze, iar, în acel moment, toate persoanele din zonă erau evacuate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă, după ce a participat la Summitul UE-Balcanii de Vest din Muntenegru.
El a afirmat că va avea sâmbătă o discuție cu instituțiile responsabile din zona marină de apărare națională.
‘Pe partea marină, cel puțin pentru mine, e un subiect nou, dar voi avea mâine o discuție cu instituțiile responsabile, pentru ca eu însumi să înțeleg foarte bine contextul, echipamentele, eventuale lipsuri pe care le avem. Pe partea aviatică, de drone aeriene, după cum știți, au fost de-a lungul timpului și aveam informațiile în timp real, deci acolo a fost ușor. Aveam acea cerere încă din februarie de echipamente de la NATO’, a precizat președintele.
Șeful statului a menționat că în acest moment nu știe ora la care Ucraina a informat țara noastră privind dronele deviate către spațiul național român.
‘Ora la care Ucraina a informat, nu o am în momentul ăsta’, a indicat el, reiterând că nu a existat un risc în acest context.
‘Acest risc nu a existat pentru că ora pe care partea ucraineană ne-a informat a fost ora exactă la care drona s-a autodetonat. Momentul la care ei ne-au anunțat a fost înainte ca ea să se autodetoneze. Deci, în momentul în care (drona) s-a autodetonat, toată lumea era plecată’, a explicat Nicușor Dan.
Potrivit acestuia, în trecut, țara noastră a luat în considerare un cadru de înzestrare pe 20 de ani, însă acesta trebuie revizuit având în vedere evoluțiile tehnologice actuale.
‘Ce am învățat de la războiul din Ucraina a fost că tehnologia avansează mai mult decât am crezut, așa că trebuie să revizuim toate aceste planuri, pentru a reacționa la timp. Acesta este cadrul general, în special în ceea ce privește dronele. Am făcut propria analiză și știm ce echipamente trebuie să cumpărăm și deja am semnat contracte pentru aceste echipamente și capabilități. Unele vor fi livrate într-un an, altele, într-un an și jumătate. Între timp, cerem aliaților să compenseze lipsurile noastre pentru a fi protejați, în special în zonele locuite’, a transmis șeful statului.
După incidentul cu dronă de la Galați de săptămâna trecută, a completat el, țara noastră a primit noi capabilități din partea Italiei și Spaniei.
‘Suntem optimiști că vom avea toate capabilitățile pentru a ne proteja, înainte să fie livrate cele pe care le-am contractat’, a susținut președintele.
El a mai anunțat că, pe 10 iunie, va fi organizată o discuție la nivel NATO privind regiunea Mării Negre.
Ştire inițială
Agenţiile de presă internaţionale au preluat imediat ştirea cu explozia dronei din portul Constanţa, remarcând că intervine la câteva zile după ce o dronă rusească a explodat pe acoperişul unui bloc din Galaţi. Ştirea este tratată în regim de actualizare în unele media internaţionale.
O alertă a fost declanşată vineri dimineaţă în portul Constanţa, în România, după explozia unei drone marine. Incidentul s-a produs în apropierea cheiurilor 77 şi 78, iar autorităţile au activat un plan de urgenţă. Echipele de poliţie şi jandarmerie se află la faţa locului. Alte trei drone ar fi fost, de asemenea, găsite pe coasta românească, scrie AFP, citând presa din România.
Acest nou incident survine la o săptămână după ce o dronă aeriană s-a prăbuşit pe un bloc de locuinţe din această ţară membră a UE şi a NATO, rănind două persoane, notează AFP.
Reuters anunţă, la rândul său, că o dronă marină de tipul celor utilizate în războiul din ţara vecină, Ucraina, s-a autodetonat vineri în portul Constanţa de la Marea Neagră, în apropierea unui terminal petrolier, fără a provoca victime.
Portul a fost evacuat, locuitorii de-a lungul coastei româneşti a Mării Negre au fost avertizaţi să se adăpostească, iar două elicoptere supravegheau zona în căutarea altor drone, a declarat viceministrul de Interne Raed Arafat, scrie Reuters.
Explozia survine la o săptămână după ce o dronă rusă s-a prăbuşit peste un bloc de apartamente din oraşul Galaţi, din sud-estul României, lângă graniţa cu Ucraina, rănind două persoane, reaminteşte, de asemenea, Reuters, menţionând că a fost prima dată în războiul dintre Rusia şi Ucraina când o dronă a lovit o zonă dens populată într-un stat NATO.
Kyiv Independent scrie că o dronă navală de un model folosit în războiul dintre Rusia şi Ucraina a explodat în apropierea oraşului portuar românesc Constanţa. Drona a fost observată în primele ore ale dimineţii şi s-a autodetonat în jurul orei 10:30, ora locală. Autorităţile au evacuat zona şi nu au fost raportate victime. Cazul urmează numeroaselor cazuri în care drone ruseşti şi ucrainene au pătruns pe teritoriul ţărilor NATO în contextul războiului total în curs, uneori ca urmare a focului de apărare aeriană sau a bruiajului, notează publicaţia ucraineană de limbă engleză.
Ziarul notează, citând presa locală din România, că drona navală care a explodat s-a oprit la câteva sute de metri de terminalul petrolier al Portului Constanţa.
Kyiv Independent reaminteşte, de asemenea, că Grecia a adresat un protest către Kiev cu privire la ceea ce susţine că a fost o dronă navală ucraineană înarmată cu explozibili, găsită recent în apropierea unei insule greceşti.
Ucraina a acuzat anterior Moscova că foloseşte războiul electronic pentru a devia dronele ucrainene către ţările NATO, cu scopul de a crea o ruptură între Kiev şi aliaţii săi. Oficialii europeni au speculat, de asemenea, că dronele ucrainene au o programare AI care le face să caute instalaţii energetice ruseşti, ceea ce înseamnă că ele vizează fără să vrea astfel de locaţii chiar şi pe teritoriul NATO atunci când deviază de la curs, menţionează Kyiv Independent.
The Washington Post preia o ştire a Associated Press, care citează declaraţiile făcute de preşedintele Nicuşor Dan. Acesta a declarat că forţele de ordine şi serviciile de securitate „au acţionat rapid şi preventiv” înainte de explozie şi că prioritatea a fost protejarea vieţilor omeneşti şi securitatea infrastructurii portuare. „Având în vedere conflictul militar de la graniţă, este evident că mediul de securitate în care ne aflăm este unul sensibil, motiv pentru care vom menţine un nivel ridicat de vigilenţă”, a spus el, adăugând că incidentul este o „consecinţă directă a războiului de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei”, menţionează AP.
Cele două incidente – cel din portul Constanţa şi cel de la Galaţi – sunt printre cele mai recente dintr-o serie de incursiuni cu drone – atât din partea Rusiei, cât şi a Ucrainei – care au vizat un stat membru NATO de când Moscova a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022, punctează The Washington Post.
Ziarul american preia şi câteva reacţii internaţionale.
Italia interzice concertele lui Kanye West şi Travis Scott
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat vineri sprijinul faţă de România după incident, afirmând: „Vom face tot ceea ce autorităţile dumneavoastră consideră necesar pentru a proteja suveranitatea terestră şi aeriană. Puteţi conta pe noi”, a spus el.
