După fiecare furtună puternică, Bucureștiul intră într-un ritual care se repetă cu o precizie aproape birocratică. Echipele primăriilor apar rapid, drujbele pornesc, iar arborii căzuți sau avariați sunt tăiați și încărcați în camioane. În câteva zile, urmele dispar.
Mai puțin copacii.
Despre ei nu mai vorbește aproape nimeni.
Întrebarea pe care autoritățile ar trebui să și-o pună nu este doar câți arbori au fost îndepărtați, ci câți vor fi replantați. Iar răspunsul, de prea multe ori, este dezamăgitor.
Un oraș care pierde arbori mai repede decât îi plantează
Orice oraș pierde arbori. Furtunile, bolile, bătrânețea sau accidentele fac parte din viața unui spațiu urban.
Problema apare atunci când bilanțul este permanent negativ.
Se taie zeci sau sute de arbori într-un sezon, însă plantările întârzie, sunt insuficiente sau se rezumă la câteva acțiuni festive din primăvară și toamnă.
Un arbore matur nu poate fi înlocuit cu un puiet de doi metri și să pretindem că problema este rezolvată. Umbra, captarea prafului, răcirea aerului și biodiversitatea se construiesc în decenii, nu într-o campanie foto.
Copacul potrivit pare să fie ultimul criteriu
Atunci când totuși se plantează, alegerea speciilor ridică adesea semne de întrebare.
Bucureștiul are nevoie de arbori adaptați climei și solului local, capabili să reziste secetei, poluării și temperaturilor extreme.
Teiul, stejarul, carpenul, paltinul, frasinul sau chiar salcâmul sunt specii care și-au demonstrat rezistența în sudul României.
În schimb, în ultimii ani au apărut tot mai frecvent specii ornamentale exotice sau arbori aleși mai degrabă pentru aspectul lor decât pentru capacitatea de a rezista câteva decenii într-un oraș care se încinge tot mai mult.
Orașele nu sunt grădini botanice. Sunt ecosisteme în care arborii trebuie să ofere umbră, să reducă temperatura și să îmbunătățească calitatea aerului.
Toaletarea nu înseamnă mutilare
Un alt capitol ignorat este întreținerea arborilor.
În prea multe cazuri, ceea ce este prezentat drept „toaletare” seamănă mai degrabă cu o amputare brutală a coroanei.
Un arbore dezechilibrat prin tăieri excesive devine mai vulnerabil la boli, la putrezirea lemnului și, paradoxal, chiar la rupere în timpul furtunilor.
Toaletarea înseamnă intervenții făcute de arboriști, după reguli clare. Nu reducerea copacului la câteva ramuri groase pentru că este mai simplu și mai ieftin.
Sub pământ se produce un alt dezastru
Puțini observă ce se întâmplă atunci când se schimbă conducte, cabluri sau rețele edilitare.
Excavatoarele înaintează fără ca sistemul radicular al arborilor să fie protejat.
Rădăcinile sunt secționate pentru că se află „în calea lucrării”, iar copacul rămâne aparent sănătos.
Peste câteva luni sau câțiva ani, aceeași autoritate îl declară periculos și îl taie.
Este un cerc vicios în care infrastructura și vegetația urbană continuă să fie tratate ca două lumi fără legătură.
Vezi pe Agroteca si: Absurd! Romania, tara oraselor cu copaci fara crengi
Capitala are nevoie de un plan, nu de reacții după furtuni
Schimbările climatice nu vor aduce veri mai blânde.
Din contră.
Bucureștiul este deja unul dintre cele mai afectate orașe europene de fenomenul insulei de căldură urbană. Fără arbori maturi, asfaltul și betonul transformă orașul într-un spațiu aproape irespirabil în timpul caniculei.
Un copac matur nu este un element decorativ.
Este infrastructură verde.
Produce umbră, răcorește aerul, filtrează particulele de praf, reduce zgomotul și contribuie la sănătatea publică.
Poate că este timpul ca administrațiile locale să nu mai măsoare succesul după câți arbori au reușit să taie după o furtună, ci după câți au reușit să planteze și, mai ales, să crească până la maturitate.
Pentru că un oraș fără copaci nu este doar mai urât.
Este mai fierbinte, mai poluat și mai greu de locuit.
