Burgas va găzdui Eurovision Song Contest 2027, iar evenimentul este așteptat să aibă un impact important asupra turismului din Bulgaria și, în special, asupra litoralului bulgăresc. Semifinalele și finala competiției sunt programate în perioada 11-15 mai 2027, iar apropierea de România face din orașul de la Marea Neagră o destinație accesibilă pentru fanii români ai concursului.
Eurovision 2027 la Burgas: Bulgaria se pregătește pentru un nou val de turiști
IRI Travel, touroperator specializat pe destinația Bulgaria, pregătește programe turistice dedicate celor care vor să participe la Eurovision, inclusiv variante cu transport din România, cazare, transferuri și servicii de asistență turistică. Evenimentul ar putea transforma luna mai într-o perioadă importantă pentru turismul de pe litoralul bulgăresc.
Burgas, gazda Eurovision 2027
Desemnarea orașului Burgas drept gazdă a Eurovision 2027 vine după victoria artistei DARA la ediția din 2026. Organizarea competiției este considerată un moment important pentru Bulgaria, care se pregătește să primească un număr semnificativ de turiști din Europa și din alte regiuni ale lumii.

Potrivit IRI Travel, Eurovision ar putea deveni o nouă ocazie pentru turiștii români de a petrece câteva zile pe litoralul Bulgariei în extrasezon. Evenimentul se adaugă perioadelor deja populare de Paște și 1 Mai, când litoralul bulgăresc atrage în mod tradițional numeroși turiști din România.
„Pentru Bulgaria, organizarea Eurovision reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din ultimele decenii. Pentru turiștii români este o oportunitate excelentă de a combina pasiunea pentru muzică, divertismentul și descoperirea unei destinații aflate foarte aproape de casă. IRI Travel are peste două decenii de experiență pe piața turistică bulgară și este pregătită să ofere cele mai bune soluții de călătorie pentru fanii Eurovision. Mă încântă că Burgas, un oraș care reprezintă foarte bine litoralul bulgăresc, a fost declarat astăzi câștigător pentru Finala Eurovision. Consider că este cea mai bună alegere. Litoralul Bulgariei este complex, are multe hoteluri de calitate, multe locuri de cazare. Iar turiștii români merg pe litoralul bulgăresc începând cu Sfintele Sărbători de Paște, care sunt, de obicei, în luna aprilie, maxim început de mai. Apoi 1 Mai este o perioadă de vârf pentru turiștii români pe riviera Bulgariei. Alături de Paște și 1 Mai, Eurovision va fi o altă minivacanță pe litoralul bulgăresc a românilor în extrasezon”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
Ce vor include programele turistice pentru Eurovision
Programele pregătite pentru Eurovision 2027 sunt destinate atât turiștilor români, cât și cetățenilor străini rezidenți în România care vor să ajungă la competiție. Printre variantele anunțate se numără transportul cu autocarul din principalele orașe ale României și pachetele pentru turiștii care aleg să călătorească cu mașina proprie.
Oferta va include, de asemenea, rezervări hoteliere în Burgas și în localitățile din apropiere, transferuri către arena Eurovision și asistență turistică în limba română. Vor exista și opțiuni pentru grupuri și companii, precum și programe turistice organizate înainte și după desfășurarea concursului.
În funcție de disponibilitatea și politica organizatorilor, IRI Travel anunță că va oferi și suport pentru obținerea biletelor la spectacolele Eurovision.
Experiențe turistice pentru fanii Eurovision
Pe lângă serviciile de călătorie și cazare, sunt pregătite proiecte dedicate comunității internaționale de fani. Acestea vor putea include grupuri tematice Eurovision pentru turiștii români, petreceri și întâlniri înaintea deplasării, dar și excursii „Discover Bulgaria” destinate participanților internaționali.
Planurile includ și programe VIP și corporate hospitality, tururi culturale și gastronomice în regiunea Burgasului, precum și campanii și concursuri cu premii pentru fanii Eurovision. În același timp, sunt avute în vedere întâlniri cu jurnaliști, influenceri și creatori de conținut specializați în muzică și turism.
Eurovision ar putea susține turismul în extrasezon
Potrivit estimărilor specialiștilor IRI Travel, Eurovision 2027 ar putea atrage sute de mii de vizitatori internaționali. Proximitatea Bulgariei față de România și costurile competitive ale serviciilor turistice ar putea contribui la accesibilitatea ediției de la Burgas.
Infrastructura turistică dezvoltată a litoralului bulgăresc, numărul mare de unități de cazare și experiența țării în organizarea unor evenimente internaționale sunt, de asemenea, factori care pot susține creșterea fluxurilor turistice în perioada competiției.
Pentru turiștii români, Burgas are avantajul unei distanțe relativ reduse și poate fi inclus atât într-o călătorie dedicată exclusiv Eurovisionului, cât și într-o vacanță mai amplă pe litoralul Bulgariei.
IRI Travel pregătește o listă de preînregistrare
IRI Travel urmează să deschidă o listă de preînregistrare pentru persoanele interesate să primească informații despre programele dedicate Eurovision 2027. Primele detalii vor fi transmise după anunțarea oficială a orașului gazdă și a calendarului de vânzare a biletelor.
IRI Travel activează de 20 de ani pe piața turistică din România și este specializată în programe pentru Bulgaria, dar oferă și pachete pentru litoralul românesc, Grecia, Turcia și Spania, precum și circuite, city break-uri și vacanțe tematice.
