China îşi extinde rapid exporturile de carne de pui şi produse lactate, profitând de supraproducţia internă şi de preţurile competitive pentru a câştiga cote de piaţă în Europa, Asia şi Africa, într-o evoluţie care intensifică presiunile asupra producătorilor tradiţionali din Brazilia, Thailanda şi Uniunea Europeană, relatează Reuters.
Expansiunea este rezultatul investiţiilor masive în agricultură şi industria alimentară, încurajate de Beijing pentru consolidarea securităţii alimentare. Capacităţile de producţie au crescut însă peste nivelul cererii interne, afectate de încetinirea economiei, schimbarea obiceiurilor de consum şi reducerea populaţiei.
China, deja cel mai mare exportator mondial de produse marine, a devenit anul trecut exportator net de carne de pui. Exporturile chinezeşti de produse din carne de pui au atins 2,6 miliarde de dolari, aproape dublu faţă de nivelul din 2020, în timp ce exporturile de lactate ar urma să ajungă anul acesta la 600 de milioane de dolari, dublu faţă de acum trei ani.
Compania Wintop Food, din provincia Shandong, procesează anual 60 de milioane de pui şi exportă în peste 20 de ţări. Potrivit directorului general Dang Yangyang, carnea chinezească poate fi cu aproximativ 1.000 de dolari pe tonă mai ieftină decât produsele concurente din Brazilia şi Thailanda.
Exporturile au reprezentat anul trecut jumătate din profitul companiei, care îşi extinde capacităţile de producţie pentru a răspunde cererii externe.
Creşterea exporturilor are loc în timp ce consumatorii chinezi îşi modifică preferinţele alimentare. Consumul de carne de porc pe locuitor a scăzut cu 13% faţă de vârful din 2023, în timp ce consumul de carne de pui a crescut cu peste 50% în deceniul încheiat în 2024.
Cu toate acestea, producţia continuă să crească. China a produs anul trecut o cantitate record de 59 de milioane de tone de carne de porc, iar producţia de carne de pasăre a avansat cu 7%, contribuind la scăderea preţurilor interne.
Expansiunea producătorilor chinezi provoacă îngrijorări în Europa. Potrivit firmei de consultanţă Gira, China şi-a dublat din 2022 cota pe piaţa europeană a produselor procesate din carne de pasăre, la 10%, şi şi-a triplat prezenţa pe piaţa britanică, depăşind 14%.
Comisia Europeană a lansat în iulie o investigaţie antidumping privind importurile de raţă Pekin din China, iar luna trecută a impus taxe antidumping de 41%-67% asupra proteinelor din mazăre provenite din această ţară. Importurile de carne de pui sunt monitorizate, dar nu fac deocamdată obiectul unor măsuri similare.
„Kilometrul 73”, o carte semnată de Dan-Octavian Nicolaie
Producătorii chinezi se extind şi pe piaţa lactatelor. Grupul Yili intenţionează să înceapă exporturile de lapte praf pentru sugari în Asia de Sud-Est anul viitor, în timp ce rivalul Feihe a intrat deja pe pieţele din Filipine şi Indonezia, concurând cu Nestlé şi Mead Johnson.
Preţurile reduse reprezintă principalul avantaj competitiv. Potrivit comerciantului internaţional Branexx, anumite produse chinezeşti din carne de pui sunt cu 10%-20% mai ieftine decât cele braziliene.
