Atac armat la Cracovia, morți și răniți

Alexandru Ionescu

Două femei şi un bărbat, cel mai probabil membri ai familiei atacatorului polonez care a ucis şase persoane trăgând dintr-o maşină în centrul oraşului Cracovia, au fost găsiţi morţi în casa acestuia, a declarat sâmbătă prim-ministrul polonez Donald Tusk.

Imaginile filmate cu o dronă par să arate cadavrele din casa bărbatului responsabil de atacul armat în masă, a spus Tusk.

„Se pare că sunt membri ai familiei sale apropiate”, a precizat el.

Autorităţile nu au anunţat încă identitatea autorului atacului, dar afirmă că este vorba de un bărbat polonez în vârstă de 25 de ani cu opinii „ultranaţionaliste”.

- Publicitate -

Un cetăţean britanic se numără printre cele şase victime ale atacului armat din Cracovia, a declarat sâmbătă şeful poliţiei poloneze, Marek Boron.

„Sunt şase victime: patru femei şi doi bărbaţi – trei femei poloneze, un cetăţean britanic şi două persoane care nu au fost încă identificate”, a declarat Boron reporterilor.

În ceea ce îi priveşte pe răniţi, cinci dintre ei sunt străini, a declarat ministrul de interne Marcin Kierwinski. Şaisprezece persoane au fost spitalizate în urma incidentului, „dintre acestea, cinci nu sunt cetăţeni polonezi”, a declarat Kierwinski reporterilor.

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a anunţat două zile de doliu naţional ca urmare a atacului sângeros de la Cracovia.

Anunţul lui Tusk vine după ce o perioadă similară de doliu a fost declarată în oraşul Cracovia, unde a avut loc atacul.

- Publicitate -

Hunor: Nici o creştere de taxe nu va avea susţinerea noastră

Tusk a mai spus, într-o conferinţă de presă, că atacul a fost un act de „terorism”. „Până acum, în Polonia nu am avut cazuri atât de grave de terorism”, a declarat Tusk la Cracovia, adăugând: „Aşa trebuie să numim acest atac crud asupra vieţilor oamenilor de aici, din Cracovia.”

Etichete:
Distribuie articol: